Biblioteca Universităţii Politehnica Timișoara este, în această perioada, gazda unei inedite expoziții de pictură culori de ulei ce reunește lucrările realizate de trei generații de pictorițe: Edita Elena Petitjean, fiica sa, Jeannette Darclée Petitjean și nepoata, Anamaria Andreea Anghel, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT.
Expoziția – al cărei vernisaj a avut loc luni, 7 aprilie – este dedicată naturii, și mai ales lumii florale, o tema foarte dragă autoarelor. Cele 18 tablouri expuse în holul central al Bibliotecii UPT vor putea fi admirate dar și rezervate pentru achiziționare de către doritori timp de două săptămâni, până în 21 aprilie. Expoziția îşi propune să surprindă activitatea Atelierului de Pictură Petitjean care anul acesta împlinește 55 ani de la înființare.
Edita-Elena Petitjean s-a născut la Timișoara, în anul 1938. Începe să picteze sub îndrumarea tatălui său, Carol Lehmann, şi el pictor. În clasa profesoarei Doina Popa Almajan, termină doi ani de scenografie. În continuare lucrează în atelierul pictorului Marcovici. În 1970 obține autorizația de liber profesionist și lucrează în atelierul propriu, numit „Atelier de pictură Petitjean”. După Revoluția din Decembrie 1989 și înlăturarea regimului comunist din România, artista călătorește în toată Europa, pictând în Germania, Ungaria și Austria pentru galerii și cumpărători privați. Lucrările ei, inspirate din natură, se remarcă prin pasiunea pentru culoare și tehnica personală aparte. Tablourile sale se regăsesc în colecții private din Germania, Austria, Ungaria, Franța, Italia, Norvegia, Serbia, Maroc, Canada, SUA, Libia etc.
Jeannette Darclée Petitjean, născută în 1960, la Timișoara, într-o familie de artiști, termină Liceul de Chimie, în anul 1979, după care studiază pictura la Școala de Artă Populară din Timișoara, în perioada 1983-1986. Ulterior lucrează ca pictor pe panză la Cooperativa Arta Populară Bănățeană și creează concomitent vestimentație pentru Uniunea Artiștilor Plastici. Descoperă fascinația picturii în ulei îndrumată de mama sa, Edita-Elena Petitjean, alături de care începe să lucreze în atelierul familiei. Lucrările ei, inspirate din natură, se remarcă prin pasiunea pentru culoare si atenta reproducere a naturii. Tablourile sale se regăsesc în colecții private din Germania, Austria, Ungaria, Franta, Italia, Norvegia, Serbia, Maroc, Canada, SUA și Libia.
Anamaria Andreea Anghel, născută în 1983, la Timișoara, a absolvit Liceul de Arte Plastice din oraș (promoția 2002), este arhitectă (promoția 2008) și lector la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT. Deține o diplomă de master în Urbanism (2009) și un doctorat în arhitectură (2015) la Universitatea din Sevilla, Spania. Din 2010 este partener în cadrul ArchistressstudiosTM, un studio de design specializat în proiecte moderne de înaltă calitate în domeniul arhitecturii și designului interior, îmbinând armonios activitatea profesională cu cea academică. Pasiunea pentru pictură o moștenește de la bunica sa, cu care și-a petrecut zilnic majoritatea timpului liber în atelierul de creație al familiei dar și călătorind cu ea în fiecare vară, pictând și vizitând muzee de specialitate.
Ultimele comentarii