La aproximativ 12 ore după ce Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia și Flavors of Romania, a reclamat că a fost tâlhărit în Parcul Botanic din Timişoara, poliţiştii timișoreni au identificat trei minori, aflaţi acum în cercetare penală, în stare de libertate
Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Timiş, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara suspecteză de furt trei minori (doi băieţi şi o fată), cu vârste cuprinse între 10 ani şi 14 ani, pe care i-a depistat, în aceeaşi zi, în zona Pieţei 700. Copiii au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara, pentru audieri. Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate.
După ce Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia şi Flavors of Romania, a depus plângere la Poliţie, a fost deschis dosar penal pentru furt.
Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia și Flavors of Romania, aflat în Timișoara pentru a filma un clip de promovare al județului Timiș, a fost tâlhărit în Parcul Botanic, în dimineaţa de 6 iunie. În jurul orei 3, când i-a fost furată geanta cu echipamente esențiale, printre care o dronă și mai multe accesorii fotografice, se afla în Parcul Botanic, împreună cu iubita sa, membră a echipei de filmare. Imediat după incident, au depus plângere la Poliția Timiş.
Ultimele comentarii