Ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul de Copii din Timişoara: „Îngrijirile medicale pentru copii sunt o prioritate a mandatului meu”

Foto : Primăria Timişoara

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat, în această dimineață, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, din Timişoara, unde Ministerul Sănătății și Primăria Timișoara au susținut financiar, în ultimii ani, construirea unui nou corp de clădire.

 

Stadiul lucrărilor executate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” este de 88% și se preconizează finalizarea lucrării până la sfârșitul anului, anunţă reprezentanţii Municipalităţii.

Managerul Spitalului „Louis Țurcanu”, medicul Ovidiu Adam, și directorul medical Mihai Gafencu au prezentat stadiul pentru noua aripă: structura este realizată, iar finisajele interioare sunt finalizate în proporție de 90%, clădirea este prevăzută cu sisteme smart de iluminare și încălzire. Acolo vor funcționa Unitatea de Primire Urgenţe, o policlinică, laboratoarele de analize și secţiile de Radiologie, Chirugie, ATI şi Prematuri. În noul corp vor fi amenajate spații pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne, în condiții de confort, alături de copiii lor aflați în tratament. Managerul spitalului a menționat, al întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, și necesitatea amenajării pe acoperișul-terasă a spitalului a unui heliport.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a însoţit-o pe Ioana Mihăilă la Spitalul de Copii, spune că unitatea spitalicească va fi finalizată anul acesta. „Vom susține, tot împreună, acest proiect cu dotări moderne și ne dorim să-l dăm în folosință cât mai repede. Aici vin copii din tot vestul țării, iar Spitalul «Louis Țurcanu” le oferă îngrijiri unice în țară, cum este transplantul medular”, a spus primarul Timișoarei.

Foto : Primăria Timişoara

Ministrul Ioana Mihăilă declară că în mandatul său la Ministerul Sănătăţii, îngrijirile medicale pentru copii sunt o prioritate. „Mă bucur să văd aici cum se ridică un spital modern, dotat cu circuite medicale de secolul XXI. Voi susține toate demersurile Municipalității și ale Spitalului «Louis Țurcanu» pentru diversificarea îngrijirilor medicale pentru copii. Astfel, asigurăm pacienților servicii de calitate de la profesioniști, într-un spital cu dotări de ultimă generație”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Tot în această dimineaţă, ministrul Ioana Mihăilă  împreună cu primarul Dominic Fritz, prefectul Zoltan Nemeth și directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiș, Flavius Cioca, au inaugurat Centrul de vaccinare drive-thru amplasat în parcarea Shopping City Timișoara și au asistat la primele inoculări realizate în cel de-al 49-lea flux de vaccinare operaționalizat de Primăria Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email