Tragedia „Siberiei românești” ajunge pe marile ecrane în Timişoara

Și atunci, ce e libertatea?, lungmetrajul regizat de Andrei Zincă, după o nuvelă de Ana Blandiana, recompensat cu Premiul Publicului la TIFF și la alte festivaluri internaționale, va fi lansat, săptămâna viitoare, în cinematografele din România. La Timişoara, proiecţia filmului are loc luni, 12 iulie.

 

Lansarea filmului este însoțită de o serie de avanpremiere și premiere de gală n prezența regizorului Andrei Zincă și a echipei filmului. Astfel, pe 10 iulie filmul va fi proiectat la Cinema Ateneu din Iași, pe 12 iulie, de la ora 19.30 – la Cinema City Timișoara Shopping City (Calea Şagului nr. 100), pe 13 iulie – la Cinema Victoria din Cluj, pe 15 iulie – la Cinema City AFI Cotroceni din București, pe 16 iulie – la Cinema „Elvire Popesco” din Capitală și pe 17 iulie – la Cinema „Jean Constantin“ din Constanța, anunţă Transilvania Film, care distribuie filmul. Pentru proiecţia de la Timişoara, biletele sunt disponibile pe cinemacity.ro și la casieria cinematografului.

Și atunci, ce e libertatea? este un film bazat pe evenimente petrecute în realitate: o poveste despre dragoste şi supraviețuire în contextul deportării a 40.000 de oameni nevinovaţi de către regimul comunist, în 1951, în Bărăgan, aşa-numita „Siberie românească”. Filmul îl are în centrul său pe un profesor de istorie din Herculane care, în timpul unei nunți, este luat cu forța de comuniști, alături de soția lui și de alți șapte oameni. Grupul este deportat la sute de kilometri de casă în Câmpia Bărăganului, unde trebuie să supraviețuiască într-o zonă pustie și aridă, în condiții infernale.

Iulia Lumânare

„În 1951, în mijlocul conflictului creat de ruptura politică dintre Iugoslavia și Uniunea Sovietică, guvernul stalinist de la București a ordonat o epurare etnică și socială a unei zone de frontieră din Banat, urmată de naționalizarea tuturor bunurilor celor astfel dislocați cu forța. La numai câțiva ani de la deportarea evreilor de către naziști, 40.000 de oameni au fost deportați în România, în condiții șocant de similare, într-o zonă vastă, aridă și pustie din Bărăgan, unde au fost lăsați să supraviețuiască în condiții infernale timp de cinci ani. Singura lor vină era că posedau pământ și/sau nu aveau origini românești”, explică regizorul Andrei Zincă. Acesta semnează și scenariul filmului, bazat pe nuvela Proiecte de trecut scrisă de Ana Blandiana. „Nuvela Anei Blandiana a reprezentat o excelentă oportunitate de a face un film din perspectiva zilei de azi despre libertate ca o experiență strict personală în interiorul și în afara unei societăți totalitariste, bazate pe frică”, mai spune Andrei Zincă.

Radu Iacoban

Distribuția cuprinde cunoscuți actori de teatru și film din generația tânără, dar și veterani ai ecranului și scenei românești: Radu Iacoban, Iulia Lumânare, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Cristian Popa, Tünde Skovrán, Radu Bânzaru, cărora li se adaugă Magda Catone, Nicodim Ungureanu și Dorina Lazăr.

Și atunci, ce e libertatea? a primit luna trecută Premiul Publicului pentru film străin la Festivalul Internațional de la Sedona (Arizona, SUA). Laurii se adaugă Premiului Publicului pentru film românesc la TIFF 2020 și Premiului Publicului la Festivalul Filmului Sud-Est European de la Los Angeles. Lungmetrajul a fost proiectat cu succes la Muzeul Filmului din München și recent a fost selectat în Festivalul Jade Jaguar, din Brazilia, care are loc la sfârșitul lunii august.

Și atunci, ce e libertatea? este o coproducție România-SUA, produs de regretatul Călin Papură și de Andrei Zincă, și este distribuit de Transilvania Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Dacin Sara.

Andrei Zincă este regizor, scenarist, actor și producător român stabilit în Statele Unite ale Americii, fiind fiul cunoscutului scriitor Haralamb Zincă. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Secția Imagine, în 1979. În 1982 a emigrat în SUA. Între 1983 și 1985 a urmat cursurile de masterat în regie și producție de film la USC School of Cinematic Arts în Los Angeles. În 2006 s-a întors în România și a regizat serialul La Urgență şi lungmetrajul Puzzle. Andrei Zincă este unul din proprietarii Voxx Studios din Los Angeles și are două companii de producție și distribuție de filme și programe TV, specializate pe piețele din Europa de Est, America Latină și Africa.

 

Citiţi şi: 

Print Friendly, PDF & Email