Timişorenii, invitaţi la o cursă de ciclism montan

Ciclisti Banat Epic 2015Clubul Sportiv Tibiscus, din Timişoara, a pregătit o nouă etapă a cursei cicliste 2 Banat Epic. Evenimentul nu se adresează, însă, oricui.

 

Urmează un sfârşit de saptămână pe care Clubul Sportiv Tibiscus, din Timişoara, îl dedică ciclismului într-o zona minunată de munte. Cursa ciclistă 2 Banat Epic începe mâine, 29 iulie, şi se încheie duminică, 31 iulie, fiind organizată în Slatina Timiş, judeţul Caraş-Severin

Evenimentul nu se adresează, însă, oricui, anunţă organizatorii. Ci acelora care vor căţărări tari, coborâri tehnice, care nu văd nimic ruşinos în a căra bicicleta în spate ori a împinge la ea prin hăţişul pădurilor, care au spiritul exploratorului, care cred că un traseu de ciclism trebuie să fie la munte, sus pe creste sau prin râpele din fundul văilor.

Şi mai sunt câteva condiţii de îndeplinit, spune Marius Karnyanszky, de la Clubul Sportiv Tibiscus: „Mai crezi că o cursă adevărată nu se termină când treci linia de finish, ci atunci când ai terminat noaptea târziu de spus ultima poveste şi când ultimul jăratic stă să se stingă în vatra focului de tabără? Că o cursă adevărată nu este despre «pe cine ai întrecut» ci «pe cine ai ajutat, ce ai văzut şi cu cine te-ai întâlnit»? Mai ştii că există oameni care dorm în cort? Că există viaţă şi în afara pensiunilor şi a restaurantelor? Că există locuri în care asfaltul dispare, pensiunile încă n-au apărut, iar oamenii au rămas oameni? Ploaia încă te răcoreşte şi nu te udă? Noroiul crezi că e bun la reumatism şi nu e o pacoste? Mai crezi că o cursă sub opt ore e o pierdere de timp? Şi când nu mai ştii unde eşti, consideri că ai descoperit locuri noi şi te bucuri că încă nu că te-ai rătăcit? Vezi că ciclistul de lângă tine este un prieten şi nu un simplu concurent? Dacă încă mai crezi toate astea, atunci 2BE este o cursă pentru tine.

Traseul are în prima zi 64 de kilometri şi 2800 de metri diferenţă de nivel, cu un timp de parcurgere de 5 – 8 ore. A doua zi traseul are 58 de kilometri cu 2000 de metri diferenţă de nivel, fiind estimate de a fi parcurs la fel în 5 – 8 ore. Organizatorii anunţă că traseele sunt ciclabile aproape integral şi sunt frumoase şi dau asigurări că „au tratat cu cineva acolo sus care iubeşte ciclismul şi au obţinut şi în acest an asigurări că vremea va fi excelentă pentru o drumeţie montană mai specială.”

Reprezentanţii Clubului Sportiv Tibiscus atrag, însă, atenţia asupra faptului că traseul se suprapune parţial cu DJ608, în data de 30 iulie, şi cu DJ582/DC96, în data de 31 iulie, participanţii fiind avertizaţi că trebuie să respecte regulile de circulaţie întrucât evenimentul nu presupune închiderea circulaţiei.

Print Friendly, PDF & Email