Timișoara, Capitală Europeană a conviețuirii multietnice, documentar româno-norvegian lansat la Timișoara

Asociația Culturală Metropolis şi ONG-ul norvegian Romers Rettighete dau startul unui nou demers de promovare a multiculturalismului prin artă și tradiții și un exercițiu de înțelegere și de cunoaștere a celorlalți. În vara acestui ani, va avea loc premiera Timișoara – Capitală Europeană a conviețuirii multietnice, un film documentar regizat de Florin Iepan despre Timișoara văzută prin ochii norvegianului Christo Balthazar, nepotul ziaristului și scriitorului Jahn Otto Johansen, autorul cărții România: O colecție de articole, decorat de președintele României.

 

În contextul în care, anul acesta, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, filmul urmărește să evidențieze bogăția și diversitatea culturilor atât din Europa, cât și din România și Timișoara, să celebreze trăsăturile culturale pe care europenii le împărtășesc, să crească sentimentul de apartenență al cetățenilor la o zonă culturală comună și să favorizeze contribuția culturii la dezvoltarea orașelor. Astfel, vor fi documentate interacțiunea și contribuția la viața socială, politică, economică și culturală din prezent a principalelor etnii din Timișoara, reconfirmându-se tradiția multiculturală a Timișoarei și întărindu-se imaginea de centru multietnic și multireligios functional, transmit realizatorii proiectului.

Documentarul Timișoara- Capitală Europeană a conviețuirii multietnice va vorbi despre tradiții și obiceiuri dar și despre noile afaceri locale ale celor care s-au stabilit în Timișoara în ultimii 20-30 de ani, despre gastronomia sârbească, despre meșteșugurile și muzica romă, despre literatura și teatrul maghiar dar și despre noile afaceri ale comunităților italiene, turcești etc. Prin promovarea multiculturalismului în artă și tradiții, prin facilitarea dialogului intercultural între principalele comunități etnice din Timișoara și publicul larg, proiectul își dorește să sporească înțelegerea și acceptarea diversității, conștientizarea realităților sociale curente și pe dezvoltarea receptării diversității culturale.

Filmul va avea ca punct de pornire povestea lui Christo Balthazar, nepotul ziaristului norvegian Jahn Otto Johansen. Acesta a fost decorat de președintele României în 2014 pentru meritele aduse imaginii ţării noastre în Norvegia, prin cartea România: O colecție de articole. Christo Balthazar va reface călătoria bunicului său și documentarul va prezenta noile realități prin ochii lui.

Premiera filmului în România va avea loc în perioada 28 – 30 iulie, la Timișoara, în cadrul unui mini-festival de trei zile în aer liber, ce va include proiecții de film urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri, o dezbatere despre minorități şi schimbul cultural și  un târg de produse tradiționale. Ulterior premierei, filmul va putea fi vizionat pe platforme online din România și Norvegia.

Asociația Culturală Metropolis sprijină din anul 2011 promovarea inițiativelor din domeniul cultural, organizarea de manifestări culturale și artistice, ce au ca scop expunerea valorilor culturii și artelor românești, în special în domeniul filmului, sprijinirea producției de filme artistice, documentare sau de animație, realizate pe orice tip de suport, cu destinația de a fi proiectate direct în săli de spectacole sau de a fi difuzate în orice tip de media. Reprezentanţii acestei asociaţii au realizat proiectele naționale Kinodiseea – Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, Balkanik! Arts & Culture Festival, primul festival de muzica și cultură balcanică din România, Caravana Metropolis “Cinema în aer liber”, Filme în aer liber la Constanța și Nomad Festival.

Romers Rettigheter a fost înființată în 2013, după ce un număr tot mai mare de romi care migrează în Norvegia au simțit nevoia de a-și proteja drepturile sociale și cetățenești. Asociația lucrează cu romi norvegieni, romi care călătoresc în Norvegia și, de asemenea, romi internaționali, urmărind și militând în mod activ împotriva urii rasiale în mass-media și internet care îi afectează pe romi. În trecut, Romers Rettigheter a mai implementat în România proiecte prin intermediul EEA Grants – Country School Project, proiect realizat în parteneriat cu Asociatia Centrul de Resurse Apollo în 2013 și scurtmetrajul Chororo – Muzica Europei dincolo de prejudecăți, proiect realizat în parteneriat cu Abi Foundation în 2016.

Proiectul cu titlul Timișoara- Capitală europeană a conviețuirii multietnice beneficiază de suma de 468.548 de lei finanțare nerambursabilă de la Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și norvegiene.

 

Print Friendly, PDF & Email