Târgul de Turism Vacanța, în curând, la Timişoara (P)

Câteva zeci de agenții de turism vor prezenta destinații și pachete de vacanță, la Târgul de Turism Vacanța Timișoara, care va avea în zilele de 2, 3 şi 4 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Aceştia anunţă prețuri mai mici pentru cei care îşi cumpără acum biletele de vacanţă.

 

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din vestul României estimează că destinațiile care vor reveni în atenția publicului sunt Bali, Egipt și cele din zone exotice pentru care există opțiune de zbor charter cu conexiune din Timișoara.

„Cea de-a cincea ediție a Târgului de Turism Vacanța va avea noi puncte de interes pentru public, având în vedere solicitările pe care le primesc agențiile de turism. Observăm un interes crescut pentru Egipt – pachete cu plecare din Budapesta, pentru destinații exotice cu zbor charter spre Republica Dominicană, Cuba, Mexic cu plecare din Timișoara, pentru Bali, toate aceste destinații având tarife accesibile. Rămân destinații favorite Turcia și Grecia, croazierele, iar dintre destinațiile exotice Maldive, Thailanda, Caraibe, Jamaica. Avantajul pentru public este că târgul aduce împreună agențiile de turism, astfel că într-o singură zi pot fi analizate mai multe posibilități de călătorie pentru 2018”, spune Raluca Ungureanu, președinte ANAT – Regiunea Vest.

În ceea ce privește zborurile charter din Timișoara, pe perioada verii vor opera avioane spre Antalya, Costa Brava – operare pe Barcelona, Zakinthos, Creta. O nouă destinație cu charter este Istrael – tur. Ofertele de vacanță pentru Grecia, o noutate care ar putea atrage atenția publicului, vin cu destinația Insulele Cyclade: Naxos, Paros, Ios.

Programul târgului va fi în intervalul orar 10-19, în toate cele trei zile, intrarea fiind gratuită.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, în colaborare cu Agenția de Publicitate Atu Advertising.

Print Friendly, PDF & Email