Aproape o sută de căsuţe, forfotă multă, abundenţă de produse, preţuri piperate, poleială ce-ţi apare cu totul şi cu totul altfel în lumina crudă a zilei şi numeroşi trecători, mulţi dintre ei aproape resemnaţi. Aşa arată centrul Timişoarei acum, înainte de Sărbătoarea Crăciunului.
Un oraş scăldat în luminiţe de Crăciun
Un oraş aproape cenuşiu şi care îmbracă, pe alocuri, aspect de bazar, îi întâmpină pe trecătorii care se încumetă să înfrunte frigul şi să ia la pas străzile din centru şi din apropierea zonei centrale. E plin de ornamente de Crăciun dintre cele mai diverse, care împodobesc în devălmăşie intrările în cafenele, baruri sau magazine. Deasupra capului, străjuind strada Alba Iulia, regăseşti aceleaşi decoraţiuni de Crăciun pe care le ştii deja de anul trecut.
Apoi, imediat ce treci de poarta îmbrăcată în cetină de brad, eşti propulsat direct în universul Târgului de Crăciun.
La cele 100 de căsuţe de Crăciun, după principiul veni, vidi şi cam atât
Vezi bradul înalt, instalat în apropierea Operei, şi răzbate înspre tine mirosul de vin fiert şi de cârnaţi ce vine din spaţiul anume destinat comercianţilor de alimente şi preparate specifice sărbătorilor de iarnă. Mâncare multă, însă deloc ieftină, sortimente dintre cele mai diverse, preparate tradiţionale, tobă, caltaboş, jumări şi cârnaţi, sarmale şi bucăţi imense de friptură de toate felurile se întrec să le ofere timişorenilor iluzia îndestulării în preajma sărbătorilor.
Căsuţele din Piaţa Operei sunt multe, aproape 100, un număr record adică, şi sunt construite la fel, din lemn. Poţi distinge, printre ele, de exemplu, Atelierul de olărit al lui Moş Crăciun, care îi îmbie pe cei mici cu activităţi atrăgătoare, ce îi lasă să-şi dea frâu liber imaginaţiei, fiindcă pot picta pe ceramică după bunul plac şi propriul gust. Străjuind centrul de o parte şi de alta, aliniate frumos, restul căsuţelor din lemn îşi înfăţişează, la rândul lor, oferta.
„Am venit numai ca să ne plimbăm, e frumos totul, dar lucrurile sunt scumpe, mult mai scumpe decât le poţi găsi la supermarket sau la magazinele mici din cartier”, îmi spune o doamnă cu părul cărunt, care ţine de mână un băieţel în salopetă albastră de fâş, cu obrajii îmbujoraţi. „Nu te poţi apropia de ele”, zice nemulţumit şi domnul Ion Pater, care a stat o vreme la coadă în faţa unei căsuţe cu brânzeturi. A întrebat cât costă, a calculat preţul unui kilogram şi a plecat spunând, revoltat, că nu poate să dea 120 de lei pe kilogram.
La fel se întâmplă şi în cazul jumărilor. Sunt apetisante, oamenii se apropie, întreabă cât costă, dar apoi se îndepărtează agale. Resemnaţi. „Pentru pensiile noastre, preţurile sunt de lux. Sunt produse din abundenţă, dar nu ţi le poţi permite”, spune alt domn, care se plimbă prin centru cu soţia. A venit să privească, să analizeze oferta. Dar cam atât… Spune că pensionarii sunt umiliţi şi obligaţi să se descurce cu pensii de mizerie şi că abia le mai rămân bani pentru mâncare după ce îşi plătesc cheltuielile şi îşi cumpără medicamentele. Nu vrea însă să îşi spună numele, fiindcă zice că „oricum, doamnă, la ăştia care contează nu le pasă de ce spun eu”.
Dacă te apropii de comercianţi şi îi întrebi dacă au sau nu clienţi, îţi spun, aproape la unison, că oamenii care cumpără sunt destul de puţini. Vin, se uită la produse, întreabă de preţ şi marea majoritate pleacă fără să cumpere ceva. „Nu ne putem permite, însă, să lăsăm prea mult la preţ”, spune o doamnă care vinde cârnaţi. Şi explică şi de ce: „Preţul căsuţelor e mare, aşa că, după ce plăteşti taxele, rămâi cu mai nimic. Trebuie să câştigăm şi noi ceva. E greu să stai toată ziua în frig şi să nu vinzi mare lucru”.
Mai multă animaţie la căsuţele cu dulciuri
La căsuţele cu ciocolată de casă, salam de biscuiţi şi cozonaci e ceva mai multă animaţie. Aici, preţul, deşi e mare, păleşte în faţa insistenţei copiilor pofticioşi. Aşa că vânzătorii se pot considera mai norocoşi.
Cei care vând jucării, însă, spun că, deşi e perioada cadourilor, lucrurile se mişcă foarte greu. Şi invocă drept motive tot concurenţa supermarket-urilor, unde preţul jucăriilor e mult mai mic.
De găsit, poţi găsi însă la Târgul de Crăciun (aproape) orice: de la icoane pictate meşteşugit pe lemn, pe sticlă sau pe piatră, până la aranjamente de Crăciun făcute din brad şi împodobite cu globuri, de la suveniruri, până la mărunţişuri de tot felul, tocmai bune să fie oferite în dar. Fulare, căciuli, mănuşi, halva, vin fiert, caşcaval, jumări, „plăcintă întinsă de Turnu”, cu vişine, cu mere, cu brânză şi cu nuci, murături, dovleac copt, dulceţuri, lumânări, bomboane de pom, candele, icoane, colaci secuieşti, brânză de burduf, tobă şi din nou cârnaţi. De data asta ungureşti, preparaţi după reţete tradiţionale. Cu multă boia de ardei. La preţuri piperate, însă.
Şi-apoi tocăniţe şi gulaş la ceaun şi kurtos kolacs, făcut proaspăt, chiar în faţa ta, deasupra jarului încins, răspândind în jur parfum de vanilie. Şi ciocolată de casă, nuci caramelizate, fructe confiate, salam de biscuiţi, cozonaci de toate felurile. Vin fiert, clocotind în cazane uriaşe, în care plutesc leneşe cuişoare, bucăţi de scorţişoară, mere şi felii de portocale. Toate acestea compun tabloul, făcut din fărâme, al Târgului de Crăciun din Timişoara acestui final de an. În Timişoara cea din ajun de sărbători, negustori pricepuţi caută să îţi vândă, la preţuri exorbitante, numeroasele ispite ale unui Crăciun occidentalizat.
Mai sunt şi colinde, care răsună tare din difuzoare, şi frânturi de liturghie, ce răzbat dinspre Catedrală. Şi, în faţa Operei, stinghere, arzând pe mai multe rânduri, stau candelele aprinse în amintirea celor ce s-au trecut în Decembrie şi care amintesc că, înainte să vină Crăciunul, se împlinesc 24 de ani de libertate. Într-o Timişoară eclectică, în care, făurit din contraste, spiritul Crăciunului caută să se armonizeze cât se poate de bine cu direcţia în care se duc timpul şi vremurile…
Ultimele comentarii