Stiri din editia nr. 3189 24 – 27 aprilie 2025


Ioan Nicolaie: “Mă simt un mic salahor al memoriei”

“Drumul spre Soare-Răsare a venit din nevoie, ca o recuperare de viață”, spune Ioana Nicolaie despre cel mai recent roman al său,  scris după moartea prematură, intempestivă a unui frate de-al său, Maxim Radu Niculai, volum apărut la Humanitas. Este un alt roman biografic, impregnat de lumea nordului său transilvan, în al cărui fundal vedem, din nou, Istoria mare, sub care s-au frânt atâtea destine. Am invitat-o pe Ioana Nicolaie la un dialog despre povestea acestei cărți care răvășește cititorul. Despre vindecarea prin artă sau, din contră, despre artă ca o tăiere reînnoită a unei răni: “La toate romanele mele…

Citeşte articolul   

Medaliații internaționali din echipa Team CSH, premiați la UVT (P)

Universitatea de Vest din Timișoara anunță desfășurarea unui eveniment dedicat succesului obținut de către echipa de robotică Team CSH, în cadrul prestigiosului „First Championship Houston 2025” – Campionatul Mondial de Robotică FTC, care a avut loc în perioada 16-19 aprilie, în Texas, SUA.   În cadrul parteneriatului pe care Universitatea de Vest din Timișoara și Team CSH l-au consolidat în ultimii ani prin organizarea competiției anuale Open Robotics Intelligent Grid, luni, 28 aprilie, la ora 14, membrii echipei Team CSH vor fi prezenți în Amfiteatrul A01 al UVT, pentru un moment festiv de premiere onorifică din partea conducerii universității. Colaborarea…

Citeşte articolul   

Prima expoziție în România a artistului slovac Martin Piaček

Kunsthalle Bega prezintă prima expoziție în România a artistului slovac Martin Piaček, care se va deschide cu un tur interactiv susținut de artist și de Anetta Mona Chișa, care și-a asumat rolul de orchestrator.   Vernisajul expoziţiei va avea loc în 29 aprilei, de la ora 19, la Kunsthalle Bega. Expoziția intitulată Work as a Trace as a Place reunește câțiva ani de explorare ai artistului, ani în care Martin Piaček s-a aplecat asupra contrastului dintre moale și solid, urmărind călătorii materiale cartografiate în piatră: de la sedimente la calcar și la forma cristalină, de la munte la atelier și…

Citeşte articolul   

Program special al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, în perioada 1-4 mai

În zilele libere din perioada 1-4 mai, la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara va funcționa Biroul înregistrări decese.   Program de lucru cu publicul va fi următorul: Joi, 1 mai: închis; Vineri, 2 mai: 9-12; Sâmbătă, 3 mai: 9-12; Duminică, 4 mai: închis. Primăria Timişoara reaminteşte că, pentru înregistrarea unui deces, documentele necesare pot fi depuse la orice Primărie, care va transmite dosarul electronic ofițerului de stare civilă competent să înregistreze decesul. După înregistrarea decesului, certificatul de deces va fi înmânat de către ofițerul de stare civilă de la Primăria la care au fost depuse…

Citeşte articolul   

Zilele OncoHelp

Zilele OncoHelp, eveniment ajus la cae de a XIII-a ediţie, reunește medici oncologi și chirurgi din zona de vest a țării. Peste 100 de specialiști vor dezbate, timp de trei zile, la Alba Iulia, cele mai noi direcții în tratamentul multidisciplinar al cancerului, punând accent pe importanța colaborării dintre cele două specialități.   Zilele OncoHelp, eveniment desfăşurat anul acesta pe tema “Managementul multidisciplinar al patologiei oncologice, noutăți în diagnostic și tratament”, reprezintă mai mult decât o conferință medicală, este preocuparea continua a specialiştilor OncoHelp de a îmbunătăți în permanență practica medicală în lupta împotriva cancerului. Chirurgia, spun specialiştii OncoHelp, este…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2