Peste 200 de elevi din Timişoara au participat la cursuri de prim-ajutor
Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar Timiș organizează, din această toamnă, cursuri de prim-ajutor pentru elevii din școlile timișorene. Până în acest moment, de o astfel de instruire au beneficiat deja 228 de elevi. Specialiști de la Biroul pentru Situații de Urgență al Primăriei Municipiului Timișoara şi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiş petrec câte o săptămână în fiecare dintre școlile înscrise în program și lucrează cu copiii, pentru a-i învăța cum să reacționeze în situații de urgență, cum să acorde primul ajutor, ce riscuri există și cum pot să…
Ultimele comentarii