Peste un miliard de lei, din fonduri europene, pentru investiţii în instituţii de învăţământ din Regiunea Vest
Peste 870 de milioane de lei au fost sau urmează să fie investiți, până la finalul acestui an, în instituții de învățământ din Regiunea Vest, în cadrul unor proiectele implementate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. De ele vor beneficia peste 30.000 de preșcolari, elevi și studenți care învață în cele 130 de universități, licee, școli, grădinițe și creșe care au fost finanțate prin fonduri europene prin programul amintit. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a realizat un bilanț al investițiilor în educație cu finanțare europeană. Cele mai multe proiecte la acest capitol vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea instituțiilor de învățământ,…
Ultimele comentarii