Dialogurile „Capitala Culturală cu Cătălin Ștefănescu”, difuzate pe TVR

Cătălin Ştefănescu. Sursă foto: TVR

În cadrul programului „Capitala Culturală cu Cătălin Ștefănescu”, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, jurnalistul Cătălin Ştefănescu a realizat, la Timişoara, zece interviuri cu profesionişti ai artelor, literaturii, științei şi tehnologiei. Dialogurile vor fi difuzate pe TVR Cultural şi pe TVR 2.

 

De-a lungul a zece seri, într-o clădire de patrimoniu a Universităţii Politehnica Timişoara, în sala ARChA, Cătălin Ştefănescu a dezbătut cu invitaţii săi subiecte multidisciplinare, aducând în același spațiu știința, tehnologia, literatura și artele. Fiecare întâlnire s-a desfășurat într-o atmosferă de spectacol ce a ascuns și o notă familiară, cu public și muzică live asigurată de Radu Vâlcu Quintet. Invitații și-au povestit parcursurile profesionale, au descris drumurile lor spre performanță, felul în care se vede România din locurile în care au ales să trăiască și să se exprime, cum arată modelul civilizațional în interiorul căruia au reușit să devină cine sunt la această oră.

Invitații speciali ai dialogurilor „Capitala Culturală cu Cătălin Ștefănescu” au sunt: dirijorul Cristian Măcelaru, baritonul George Petean, Dragoș Mărgineanțu, expert în inteligență artificială, Raluca Popa, profesoară universitară și antreprenoare, Anca Vasiliu, filosof și cercetător, balerina Francesca Velicu, arhitecta Oana Stănescu, chrirurgul Alexandru Mărmureanu, matematicianul Adrian Constantin şi astrofizicianul Aurora Simionescu.

Aceste interviuri vor fi difuzate, începând din 20 octombrie, pe parcursul a zece săptămâni: în fiecare vineri, de la ora 22, pe TVR Cultural, și în fiecare luni, de la ora 16, pe TVR2.

Proiectul Universității Politehnica Timișoara de a primi personalități românești de succes în capitala culturală a Europei este o inițiativă valoroasă pentru promovarea excelenței academice și profesionale, consolidarea legăturilor între diaspore și țară și încurajarea tinerilor să își urmeze visurile.

Print Friendly, PDF & Email