Stiri din editia Nr. 1993 03 – 06.10.2013


Decalogul unui parlamentar de Timiş pentru colegii din Camera Deputaţilor

Un parlamentar U.N.P.R. de Timiş lansează un apel la dezmeticirea clasei politice din România şi pledează, prin recursul la un citat preluat din Mark Twain, pentru asumarea “schimbării”. Cum văd, însă, colegii săi din teritoriu nemulţumirile la adresa activităţii lor din Parlament? Războiul unui om cu parlamentarii, preşedintele, “civiliştii” şi alţii În denunţul stării de fapt consta­tate, deputatul U.N.P.R. de Timiş Ion Răducanu precizează că “democraţia parlamentară nu s-a putut ridica la nivelul european dorit şi aşteptat, ci s-a scăldat de multe ori între ruşine şi ne­simţire, sfidând voinţa românilor”. Mai mult, incriminează “aportul neprecu­peţit al Preşedintelui ţării”, dublat de…

Citeşte articolul   

În câteva luni, la Timişoara s-au închis trei oficii poştale

Partidul Mişcarea Populară Timiş acuză conducerea Poştei Române că doreşte falimentarea acestei companii, prin închiderea de oficii poştale. La Timişoara, ultimul oficiu poştal desfiinţat este cel din zona Calea Girocului. În replică, oficialii Oficiului Judeţean de Poştă Timiş spun că aceste decizii au la bază restructurarea şi reorganizarea companiei. Cartierele Girocului şi Soarelui, fără oficiu poştal Reprezentanţii Partidului Mişca­rea Populară Timiş au semnalat zilele trecute închiderea Oficiului Poştal nr. 16, de pe Calea Martirilor. Acesta de­servea zeci de mii de timişoreni ca­re locuiesc în zonele Girocului şi Soa­relui. Membrii P.M.P. Timiş precizează că oficiul poştal a fost închis fără ca…

Citeşte articolul   

Un sfert din tineri nu au loc de muncă

Împovărarea fiscală a firmelor şi lipsa unei conexiuni între piaţa muncii şi sistemul de învăţământ sunt principalele cauze

Reprezentanţii A.J.O.F.M. Timiş se arată încântaţi de rezultatele preliminare ale bursei locurilor de muncă desfăşurată vinerea trecută, afirmând, că din cei peste 1.300 de participanţi, 90 la sută au fost selectaţi în vederea ocupării unui loc de muncă. Deşi periodic, la nivel naţional au loc târguri de job-uri, cel din toamna aceasta fiind dedicat proaspeţilor absolvenţi, şomajul în rândul tinerilor a crescut în ultimii ani, atrag atenţia reprezentanţii P.N.Ţ.C.D. Timiş, cauzele fiind lipsa unei conexiuni între oferta de pe piaţa muncii şi specializările din sistemul de învăţământ, dar şi împovărarea fiscală a I.M.M.-urilor. Un sfert din generaţia tânără nu are…

Citeşte articolul   

Laura Ştefan, expert anticorupţie în cadrul Expert Forum: “A amnistia conflictul de interese este ca şi cum am dezincrimina furtul”

Scandalul aleşilor U.S.L. cu probleme de integritate este din nou în toi, după puseul înregistrat în august. Crin Antonescu vrea amnistierea conflictului de interese, proiect pe care anunţă că-l va depune săptămâna viitoare, iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile, “un recurs în interesul legii”. Radu Mazăre vrea şi el o amnistie pentru toţi aleşii locali aflaţi deja în stare de incompatibilitate. Am invitat-o pe Laura Ştefan, expert anticorupţie la Expert Forum, co-autor, alături de Septimius Pârvu, al studiului “Conflicte de interese şi incompatibilităţi în România”, să explice ce repercusiuni ar implica astfel de decizii. “Înţeleg că se doreşte eliminarea cu…

Citeşte articolul   

Linie de tramvai pe b-dul Republicii, paralelă cu liniile de troleibuz?

Ideea face parte din viitorul proiect de realizare a subpasajului Jiul

Studiile de fezabilitate pentru extinderea subpasajelor Jiul, Popa Şapcă şi Solventul vor fi finalizate până la sfârşitul lunii octombrie, iar lucrările vor începe anul viitor, anunţă primarul Nicolae Robu. În plus, se are în vedere introducerea unei noi linii de tramvai, pe b-dul Republicii, care să facă legătura între Gara de Nord şi Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, deşi pe acel traseu sunt deja trei linii de troleibuze. Lucrările de lărgire a subpasajelor vor începe anul viitor Până la sfârşitul lui octombrie vor fi finalizate studiile de fezabilitate pentru proiectele de realizare a subpa­sajelor Popa Şapcă, Jiul şi Solventul, a…

Citeşte articolul   
Page 1 of 4
1 2 3 4