Sute de investigații gratuite, în Ambulatoriul Spitalului CFR Timișoara

Spitalul CFR Timișoara

Peste 90 la sută dintre consultațiile ce se pot face în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara sunt gratuite pentru pacienții care au un bilet de trimitere de la medicul de familie. Unitatea sanitară a încheiat și pentru anul 2024 un contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

 

Ambulatoriul Integrat al Spitalului CFR Timișoara oferă servicii medicale în 15 specializări care acoperă o gamă largă de investigații, de la cele de diabet zaharat și nutriție la cardiologie, ginecologie, medicină internă, chirurgie generală, urologie, ORL, ortopedie, pneumologie, dermatovenerologie, oftalmologie, neurologie, ortopedie, psihologie și psihiatrie. În cadrul Ambulatoriului funcționează și un laborator de imagistică medicală.

„Am încercat să implementăm cât mai multe pachete pentru investigații gratuite pentru cei care vin pentru un consult în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic CF Timișoara. Am reușit, anul trecut, să diversificăm și să completăm numărul și tipul de pachete medicale, să introducem cât mai multe servicii pe care le decontăm în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. De exemplu, se pot face acum inclusiv ecografii abdominale gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist. De asemenea, am adus medici noi și am înființat  un cabinet nou, cel de ortopedie”, spune conf. dr. Stela Iurciuc, managerul Spitalului Clinic CF Timișoara.

În cadrul Ambulatoriului se fac consultații ce țin de următoarele specializări: cardiologie, dermatologie, diabet, nutriție și boli metabolice, pneumologie, ginecologie, neurologie, oftalmologie, ORL, psihiatrie, urologie, chirurgie, ortopedie, medicină internă, psihologie și radiologie.

„Vorbim de un adevărat hub medical în care punem accent pe diversitatea specializărilor, dar și pe calitatea investigațiilor oferite. Avem un mix format din medici tineri, plini de entuziasm și dedicați misiunii de a oferi îngrijire medicală profesionistă, dar și medici cu ani mulți de experiența în spate. Practic, oferim pentru fiecare pacient un diagnostic complet și complex, personalizat, ceea ce demonstrează, încă o dată, angajamentul pe care ni l-am luat fiecare dintre noi față de comunitate, față de pacienți, atunci când am decis să devenim medici.  Trebuie spus că avantajele funcționării Ambulatoriului în sistem integrat sunt multiple. Nu doar pentru că putem să ne consultăm cu colegii din alte specialități atunci când în urma investigației medicale a unui pacient suspicionăm și alte afecțiuni, dar avem posibilitatea și de a recomanda internarea într-una din secțiile spitalului, iar, după externare, controalele medicale pot fi făcute tot prin cabinetele din Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara”, spune Vladiana Turi, medic-șef Ambulatoriu Spitalul Clinc CF Timișoara.

Programările pentru un consult gratuit în Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara se pot face, de luni până vineri, între orele 8-16, la telefon 0742.892.352. Orarul cabinetelor de specialitate poate fi găsit accesând acest link.

Print Friendly, PDF & Email