Străzile pentru comunitate, deschise în Freidorf

Pentru a readuce viața culturală în cartiere și a crea obiceiuri culturale bune, în cartierul Freidorf, va fi organizat la sfârşitul acestei săptămâni, evenimentul „Străzi pentru comunitate”.

 

Străzile pentru comunitate, eveniment organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, vor avea loc în zona parcului Petofi Sandor, duminică, 9 octombrie, între ore 10 – 19.30, accesul la eveniment fiind liber.

Proiectul include o varietate largă de activități, destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare atât originea germană a acestui cartier timişorean, cât și caracterul lui industrial, mai recent, precum și poveștile unor oameni și a unor nume legate de acesta: Johnny Weissműller, actorul care l-a interpretat pe Tarzan, și compozitorul Mircea Hoinic.

Pe numele său adevărat Peter Johann Weissmüller, Johnny Weissmüller (1904-1984),  s-a născut în Timişoara, în zona actualului cartier Freidorf. Pe când avea şapte luni, părinţii săi au emigrat în SUA. A fost de cinci ori campion olimpic la înot (1924-1928), deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale. A devenit celebru prin seria de filme Tarzan, serie începută la studiourile MGM, cu Tarzan the Ape Man (Tarzan omul-maimuță), în 1932.

Numele lui Mircea Hoinic (1910 – 1986), originar din Cernăuți, Bucovina de Nord, este legat de Filarmonica “Banatul”. La întoarcerea de pe front, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1946 s-a stabilit la Timişoara. Fiind absolvent al Facultății de Teologie din Cernăuți și al Conservatorului din București, a devenit profesor la Conservatorul din Timișoara. A fost apoi violoncelist (1950-1960) și dirijor de cor (1951-1972) al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, unde a înfințat și a condus corul, în perioada 1951-1972.

 

 

Print Friendly, PDF & Email