Luni, 9 decembrie, de la ora 19, Sala Capitol din Timişoara va găzdui evenimentul „Manifest pentru România”, un proiect care are ca scop promovarea unor valori pozitive ale ţării. Evenimentul constă într-un recital de pian, susţinut de pianistul clujean Bogdan Vaida, iar în pauza acestuia va fi vernisată expoziţia România în culori, primul proiect de folclor fotografic din ţară.
Conceptul muzical se învârte în jurul marelui compozitor român George Enescu, interpretarea conţinând lucrări ale acestuia, dar şi ale lui Johannes Brahms, unul din mentorii lui Enescu. De asemenea, în concert vor putea fi auzite lucrări de Franz Schubert, care prin compoziţiile sale, îi este înrudit românului la nivel muzical.
Expoziţia România în culori, un proiect de folclor fotografic al PhotoRomania Festival, conţine imagini, adunate de la mulţi fotografi locali, care prezintă cele mai frumoase locuri din ţară. Câteva din aceste fotografii vor fi prezentate în pauza concertului.
„Prin acest proiect ne propunem să răspundem propriilor frustrări, deseori întâlnite şi la alţii. O facem prin muzică şi fotografie, întrucât la acestea ne pricepem. O facem pentru noi, dar şi pentru toţi cei care vor să ne asculte. Sperăm ca la finalul turneului, să ne reîndrăgostim de originile noastre şi să îi stimulăm şi pe alţii să facă la fel”, spune Alin Vaida, managerul turneului şi reprezentant Photo Romania.
„Mereu ne-am dorit să colaborăm. Avem o relaţie foarte apropiată şi credem că împreună, avem ceva de spus. Chiar şi profesional, destinul a făcut să ne completăm”, declară Bogdan şi Alin.
Bogdan Vaida este un pianist clujean, stabilit de 11 ani în Freiburg, Germania. Fiind considerat unul din cei mai promiţători studenţi ai Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, Bogdan a câştigat o bursă la „Musikhochscule” din Freiburg, iar mai apoi şi-a câştigat locul definitiv acolo. În ultimii ani, el a susţinut numeroase concerte în mai multe ţări din Europa. Faptul că el este plecat de mulţi ani, în face promotorul perfect al mesajului transmis de organizatori. De altfel, el este co-producător al acestui eveniment.
Anul viitor, organizatorii îşi propun să ducă Manifestul pentru România peste hotare.
Ultimele comentarii