Stejarul Regelui Ferdinand, din Timișoara, transformat în operă de artă

Stejarul Regelui Ferdinand, tăiat azi. Foto. PMT

Unul dintre cei doi stejar din fața Garnizoanei din Timișoara, plantat în urmă cu 100 de ani de Regele Ferdinand, a fost scos azi pentru că se uscase. Acesta va fi transformat în operă de artă.

 

Un moment dureros pentru Timișoara. Tăiem stejarul din Piața Libertății, plantat de Regele Ferdinand I, în 1 mai 1923. Grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, s-a uscat de câțiva ani și nu mai putea fi salvat”, declară primarul Dominic Fritz.

Potrivit acestuia, trunchiul stejarului va fi donat Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și va fi transformat într-o operă de artă care va fi amplasată într-un spațiu public.

Edilul Timișoarei a invitat-o pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Timișoara, să planteze, în locul acestui stejar un altul: „Mă bucur mult că Majestatea Sa Margareta a acceptat invitația mea de a planta, săptămâna viitoare, în locul lui un alt stejar, ca semn de respect pentru legătura istorică pe care Timișoara o are cu Casa Regală și pentru valorile comune pe care le împărtășim.” Aceasta este așteptată la Timișoara joi, 19 mai.

Din declarațiile primarului și celălalt stejar, plantat în aceeași zi, dar de Regina Maria, are probleme. „Facem tot posibilul să salvăm celălalt stejar din piață, plantat tot în 1923, de Regina Maria. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja”, mai spune Dominic Fritz.

Print Friendly, PDF & Email