Muzeul Național al Banatului îşi deschide porţile pentru public în Noaptea Muzeelor. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, expozițiile instituției de cultură vor fi închise, dar în curtea Bastionului Theresia publicul este aşteptat la câteva spectacole de istorie vie, între orele 17- 23.
Spectacolele, oferite în curtea Bastionului Theresia în cadrul Nopții Muzeelor se vor îmbina cu momentele artistice și cu atelierele interactive într-un show comun al grupurilor de reconstituire istorică și artistice. Participă la eveniment, sub denumirea de Uniunea Artiștilor – Cronicari: Eyaletul de Timișoara, Asociația Losonczy Istvan, Hrafnabroethr-Frații Corbi, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Sagittarii Getici, Deep6 Project, Peregrinii.
În program sunt incluse cctivități de prezentări close-up și ilustrări în stilul living museum a armelor și ținutelor Evului Mediu, a unor obiceiuri și îndeletniciri din perioada otomană, o expoziție de spade și săbii istorice, jocuri interactive pentru public, prezentare de tir cu arcul istoric și demonstrații de tragere cu arcul, prezentare interactivă a unor file din istoria Cetății Timișoara şi un spectacol de teatru pirotehnic și muzică live. La ora 21 va avea loc schimbul de gardă al cetății Timișoara, însoțit de salve de tun.
„Susținem eforturile de creștere a salariilor angajaților din domeniul muzeal, însă nu dorim ca publicul vizitator să fie lipsit de un astfel de eveniment”, spun reprezentanţii muzeului.
Ultimele comentarii