Primăria Timișoara anunţă că sprijină Societatea de Transport Public Timișoara în eforturile de a obține ștergerea a 50,85 milioane de lei din datoriile istorice ale acesteia. Procedura va necesita plata imediată a 15% din datoriile anterioare anului 2022, precum și plata datoriilor curente pentru 2022 până la începerea procedurii, anunţă Municipalitatea. Deja au fost plătiți aproape 37 de milioane de lei, condiție necesară pentru ștergere.
„Investim masiv în înnoirea flotei de transport public și vrem să atragem mai mulți călători, de aceea vom înlocui flota cu ajutorul fondurilor europene. Doar că asta nu este suficient. Trebuie să asanăm STPT, și toată lumea știe problemele sistemice cu care societatea se confruntă de decenii: o subfinanțare cronică, angajări pe criterii îndoielnice, o oarecare înclinație a managementului spre tertipuri financiare menite să evite plata impozitelor la stat etc. Toate acestea au transformat STPT într-o companie cu datorii mari. La sfârșitul anului trecut, datoriile totale la ANAF erau în jur de 114 milioane de lei. La toate aceste probleme, s-a adăugat, în august 2020, un contract de delegare a serviciilor, un contract ambiguu, contract încheiat cu Societatea Metropolitană de Transport Timișoara”, transmite primarul Dominic Fritz.
Societatea de Transport Public Timișoara a înștiințat Primăria Timișoara că nu dispune în acest moment de fonduri pentru a face plățile necesare ștergerii, respectiv 52,2 milioane de lei. Astfel, Municipalitatea a prevăzut în bugetul acestui an o sumă record de 115 milioane de lei pentru a subvenționa serviciile de transport public, dar și pentru a acoperi creșterile pentru consumul de curent și de carburanți. Însă, un efort suplimentar pe care Primăria Timișoara dorește să îl facă este acela de a livra în baza legii aceste subvenții în timp util pentru a acoperi lipsa de lichidități a STPT.
„Din 2019 există o ordonanță de guvern prin care pot fi radiate o parte din datoriile istorice ale unor companii, iar intenția noastră este să ne folosim de această posibilitate. O parte din datoriile curente trebuie șterse plătind cu banii jos și o altă parte, cca 35%, vor fi radiate de ANAF. În cifre concrete înseamnă că avem de plătit datorii istorice de 52 de milioane de lei și mă bucur să vă pot spune că am plătit deja 37 de milioane de lei. Am virat către SMTT cei 21 de milioane de lei, iar ei au dat mai departe la STPT și asta înseamnă că o bună parte din datorii sunt plătite și intenția e ca STPT să scape de datorii. Vor rămâne niște datorii care vor fi reeșalonate pe şapte ani, dar vom avea toate bazele pentru un fundament sănătos”, mai spuen Dominic Fritz.
Condițiile de desfășurare și realizare a ștergerii datoriilor STPT sunt stipulate în OG 6/2019. Pe baza respectivei ordonanțe va fi implementat un plan de restructurare al societății, care este acum în lucru, precum și o eșalonare a datoriilor rămase.
Municipalitatea transmite că STPT are datorii către ANAF neplătite pe parcursul a 14 ani de activitate, unele făcute înainte de anul 2017, când Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) s-a transformat în STPT.
Ultimele comentarii