Şcoala primară „Nikolaus Lenau”, din Timişoara, în greva japoneză

Mai mult de 30 de profesori și învățători de la Şcoala primară „Nikolaus Lenau”, din Timişoara, intră mâine în greva japoneză, în semn de protest față de o ordonanță de guvern intrată în vigoare cu zece zile înainte de începerea anului școlar.

 

O învățătoare de la Şcoala primară „Nikolaus Lenau”, din Timişoara, cu predare în limba germană maternă, anunță că învățători și profesori vor fi mâine în greva japoneză.

Protestăm împotriva ordonanţei care ne interzice să mai predăm disciplina Limba română la clasele pregătitoare şi I – IV, pe motivul că n-am fi calificaţi (fals) şi pentru că nu avem rezultate satisfăcătoare la această disciplină la examene sau teste naţionale (de asemenea fals)”, scris pe contul său de pe o rețea de socializare învățătoarea Astrid Gavriliu.

Efectele acestei ordonanţe, mai spune Astrid Gavriliu, intră în contradicţie cu predarea integrată şi „pun în pericol confortul şcolarilor mici printr-o expunere nejustificată la persoane de referinţă fără calificare şi experienţă în predarea citit – scrisului prin metode specifice perioadei preşcolare (clasa pregătitoare) şi şcolare mici (7 – 11 ani).”

31 de institutori şi profesori pentru învăţământul primar de la Şcoala primară „Nikolaus Lenau”, vor fi luni, 10 septembrie, în grevă japoneză, iar marţi, 11 septembrie, vor boicota ordonanţa cu părinţii elevilor care îi susţin în acest demers.

Ordonanța nr. 9/2018, intrată în vigoare în 31 august, aduce limitări majore în ceea ce privește susținerea orelor de limbă și literatură română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale.

Conform acestui act, „în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate”.

Este o mare nedreptate făcută învățătorilor, cărora li se restrânge dreptul la muncă, dar și copiilor din clasele I-IV cu predare în limbile minorităților, asupra cărora se vor răsfrânge efectele negative ale noii prevederi”, acuză Marilen Pirtea, deputat liberal de Timiș, coordonatorul Comisiei pentru Educație a PNL și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Acesta estimează că ordonanța, intrată în vigoare cu doar zece zile înainte de începerea anului școlar, va genera dificultăți majore în asigurarea de personal potrivit predării la clasele primare și solicită Guvernului remedierea fără întârziere a situației.

 

Citește și: Deputat PNL Marilen Pirtea: „Printr-o ordonanță dubioasă, Guvernul aduce limitări majore pentru învățători”

Print Friendly, PDF & Email