Studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, în grevă japoneză

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara pornește o grevă japoneză pentru a-și exprima, încă o dată, dezamăgirea față de felul în care universităților de elită din România le-au fost tăiate un număr considerabil de locuri bugetate.

 

Reprezentanții studenților din Consorțiul Universitaria au redactat, săptămâna trecută, o scrisoare către ministrul Educaţiei, solicitând transparentizarea criteriilor prin care au fost repartizate locurile bugetate în rândul tuturor universităților, „scrisoare care încă nu a stârnit nicio reacție în rândul decidenților din minister”.

În ciuda încercărilor de a atrage atenția asupra repartizării netransparente a locurilor bugetate la licență și masterat, respectiv a granturilor doctorale pentru anul universitar 2018-2019, de către Ministerul Educației Naționale, studenții sunt în continuare ignorați, spun reprezentanţii Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara.

OSUT, ca singură organizaţie sindical-studenţească constituită la nivelul Universităţii de Vest din Timişoara, anunţă că pornește, în spirit de solidaritate cu studenții celorlalte patru universități din Consorțiul Universitaria (Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”,  din Iași), o grevă japoneză pentru a-și exprima, încă o dată, dezamăgirea față de felul în care universităților de elită din România le-au fost tăiate un număr considerabil de locuri bugetate, ceea ce duce la diminuarea bugetului alocat procesului educațional și serviciilor dedicate studenților.

Asistăm la o situație tragică, în care universități de top din România sunt neglijate prin tăierea unor locuri pe criterii total netransparente, studenții neștiind nici în momentul de față motivul din spatele acestei decizii. Considerăm că trebuie să fim solidari cu celelalte universități afectate de tăierea locurilor bugetate, cu atât mai mult cu cât universitatea în care am ales să studiem se confruntă cu aceleași provocări. Nicio tăiere de locuri nu este bine văzută din punctul nostru de vedere, pentru că poate crea unui precedent, acesta ducând în cele din urmă la scăderea calității serviciilor pentru studenți și la creșterea taxelor acestora, din pricina subfinanțării universităților care de ani buni reprezintă România în topurile internaționale”, spune președintele OSUT, Ovidiu-Marian Boldor. Adăugând că OSUT doreşte ca deciziile ce privesc mediul universitar din România să fie luate în mod cât mai transparent și echitabil pentru toate universitățile, „care să le ofere încredere studenților și întregii societăți într-un viitor mai bun”.

OSUT anunţă că greva se va desfășura în mod pașnic, având scop simbolic, persoanele care iau parte la aceasta distingându-se prin purtarea unei banderole albe. Cei care doresc să se alăture, pot intra în posesia unei banderole din sediul OSUT, de la UVT, etajul 2, camera 247.

Print Friendly, PDF & Email