Şase filme de succes, în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Şase filme apreciate, realizate de tineri regizori din Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Turcia şi Ungaria, au fost selectate în competiţia internaţională a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

 

Câştigător al unei menţiuni speciale în competiţia principală de la Karlovy Vary, unde a avut premiera mondială, şi cu selecţii în numeroase alte festivaluri, Săritorul (Jumpman, 2018) este al treilea lungmetraj al regizorului rus Ivan I. Tverdovsky. Filmul are în centru un tânăr special, în vârstă de 16 ani, care este scos de mama sa de la orfelinatul unde fusese abandonat la naştere, doar pentru a fi folosit de o bandă care extorchează bani de la bogați, datorită abilităţii sale de a nu simţi durerea.

Mamă a trei copii, Anna este într-o continuă alergătură. În plus, își suspectează soțul că o înșală. Toate aceste probleme riscă să o distrugă. Va putea ea să mai salveze ce e fragil și unic în viața sa? Este povestea din filmul O zi (One day, 2018), debutul regizoarei Zsófia Szilágyi, din Ungaria, care a câştigat anul trecut Premiul FIPRESCI în secţiunea „Săptămâna criticii”, de la Cannes, şi a fost nominalizat la „Descoperirea anului” la Premiile Academiei Europene de Film.

Prezentat în premieră în România, Nebuloasa calului mort (Dead Horse Nebula, 2018), al turcului Tarık Aktaş, a fost recompensat cu Premiul pentru cel mai bun tânăr regizor în competiţia „Cineasti del presente” de la Locarno şi cu Premiul de debut la Istanbul. Pas cu pas, tânărul Hay coboară pe un drum spiritual inevitabil în care se confruntă cu relaţia dintre om şi natură, unitatea materiei şi existenţa.

Consecinţe (Consequences, 2018) are ca protagonist un adolescent de 17 ani care este trimis de familie într-un centru de detenţie pentru tineri, din cauza comportamentului său problematic. Acolo este nevoit să se confrunte cu şeful informal al deţinuţilor, care profită de el după ce îi află cel mai ascuns secret. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto şi va putea fi văzut de asemenea pentru prima dată în România la Ceau, Cinema!

Realizat în Republica Moldova şi nominalizat la Premiile Nika ale Academiei Ruse de Film, Beautiful Corruption (2018) este debutul în lungmetraj al tânărului regizor Eugen Damaschin. Filmul este un amalgam de istorii bazate pe fapte reale și concentrate în jurul unui singur erou. În goana după dreptate, un tânăr din Republica Moldova recurge la metode nu tocmai legale. Care e preţul pe care trebuie să îl plătească pentru a obţine ce îşi doreşte?

La 33 de ani, viața lui Tamás este dată peste cap atunci când iubita sa îi dă papucii, la Paris, unde ea se află cu o bursă. Plângându-și de milă, Tamás începe să caute în propriul trecut răspunsul la întrebarea dacă într-adevăr poți trăi dragostea doar după ce practic ai pierdut-o. Este premisa din Versuri pocite (Bad Poems, 2018), al doilea lungmetraj al regizorului maghiar Gábor Reisz, premiat la Torino şi ales în acest an cel mai bun film la Premiile Filmului Maghiar. Versuri pocite este prezentat la Ceau, Cinema! cu sprijinul Institutului Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București.

Juriul format din actorul Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş şi Mălina Manovici va desemna câştigătorul Trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro. Spectatorii vor stabili Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro.

Competiţia Ceau, Cinema! a fost concepută să ofere un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria). Selecţionerul competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18 – 21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat. Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, parteneri culturali principali fiind Fundaţia Art Encounters și Teatrul Naţional din Timişoara.

Evenimentul este realizat de voluntari şi susţinut de postul de televiziune TNT, Vitas România, Groupama Asigurări, Conceptual Lab by Theo Nissim, Consulatul Germaniei la Timişoara, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Goethe, Porsche Timișoara, Restaurantul Vinto, Hotel Timișoara, Pulcinella, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu, Anim`est, Ovride Specialty Cofee, iaBilet.ro şi Primăria Gottlob.

Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi deja achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro.

Print Friendly, PDF & Email