Şapte copii răniţi într-un accident pe centura Lugojului

Şapte elevi au fost transportaţi la spital, azi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe centura de ocolire a municipiului Lugoj.

 

În accident, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, au fost implicate un microbuz, în care se aflau două cadre didactice şi 17 elevi, şi un autoturism, în care era doar şoferul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, declară, citată de Agepres, că la locul accidentului s-au deplasat un ofiţer şi 19 subofiţeri de la ISU Timiş, trei autosanitare SMURD, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de transport persoane şi victime multiple şi trei ambulanţe.

Aceasta transmite că nu au fost persoane încarcerate, doar răniţi uşor şi o persoană care a suferit un atac de panică. Au fost transportaţi la spital şapte copii şi şoferul din autoturism.

Print Friendly, PDF & Email