Derapajele în care violenţa şi instigarea la violenţă se întrepătrund cu xenofobia, cu şovinismul, cu antisemitismul nu au nimic de-a face cu nemulţumirile faţă de restricţiile impuse de pandemie. Bagatelizarea lor, dezinteresul faţă de ele ne pot costa. A lua atitudine când ţara este împinsă pe panta extremismului nu este doar un act de solidaritate cu un om, cu un grup ameninţat, este o datorie civică. Şi o reacţie firească de apărare a democraţiei.

După „Moarte jidanilor” – mesaje de o virulenţă extremă, cu trimitere la cuptoarele de la Auschwitz, transmise în două reprize, la interval de câteva zile, la adresa actriţei Maia Morgenstern şi a reprezentanţilor Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti –, auzim, strigate pe stradă, lozinci de genul „Heil, Fritz!” şi „Să nu uiți, Herr Fritz, Timișoara nu-i Auschwitz” ori „Afară cu Arafat din ţară!”, „Afară cu ungurii din ţară!” ori, în curtea unor spitale, „Asasinii” sau „Moarte medicilor”, după ce la proteste trecute au fost asociaţi cu medicul nazist Josef Mengele. Am văzut pancarte cu mesajul „Vakcin macht frei”, o parafrază după lozinca nazistă folosită, în bătaie de joc la adresa evreilor, ca mesaj de întâmpinare de la intrarea în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Pe reţelele de socializare sunt lansate ameninţări cu moartea la adresa unor medici, la adresa lui Raed Arafat, se întocmesc liste cu intelectuali indezirabili – cum au făcut comuniştii când au pus mâna, prin rapt, violenţă, crimă, pe putere, la sfârşitul anilor 40, şi cum, după 90, a făcut extremistul Vadim Tudor –, distribuite în bulele conspiraţioniste şi pe grupurile unde sunt anunţate şi susţinute protestele. Asistăm la vandalisme comise, în stradă, de protestatari. Vedem cum instigatori provoacă forţele de ordine, aruncând înspre acestea cu pietre şi petarde, în speranţa că jandarmii vor riposta în forţă, ceea ce le-ar da motiv să se victimizeze şi să atace cu şi mai multă ură; sunt acte de violenţă premeditate, dovadă fiind dalele de beton, bucăţile smulse din trotuar şi pietrele găsite de jandarmi, în a doua zi de proteste, ascunse în iarbă pe traseul pe care uram să aibă loc protestul. Toate aceste derapaje grave, în care violenţa se întrepătrunde cu xenofobia, cu şovinismul, antisemitismul, o ameninţare serioasă la adresa democraţiei, nu au nimic de-a face cu nemulţumirile faţă de restricţiile impuse de pandemie.

Ceea ce vedem zilele acestea este grav şi poate degenera într-o situaţie şi mai gravă care ne poate costa pe toţi, incalculabil şi pe termen lung. România este împinsă – da, împinsă, deliberat – spre panta extremismului, cu concursul unor influenceri care, oficial, nu e clar ce câştig au de pe urma instigării la violenţă, al unor politicieni ai partidulului Alianţa pentru Unirea Românilor şi Partidul Neamul Românesc, locomotive pentru aceste proteste, care urmăresc doar să capitalizeze politic frustrările, nemulţumirile acumultate în societate. Ei nu au soluţii pentru ieşirea din criza care a generat nemulţumirile, ei doar livrează discursuri agresive prin care instigă la violenţă, profitând, cum spuneam, de disperarea şi frustrarea acumulate în urma acestui an care ne-a dat tuturor vieţile peste cap. Protestele la adresa măsurilor impuse de pandemie sunt, pentru „vocile din piaţă” doar paravan pentru acţiunile lor viitoare.

Care sunt cauzele pentru care am s-a ajuns însă aici? Mă gândesc la câteva ipoteze:

Declaraţiile politice ireponsabile. Au venit, ani şi ani, dinspre cel mai mare partid, PSD, unde îşi găsise locul o vocală falangă PRM, după ieşirea din Parlament a partidului lui Vadim Tudor. În epoca Dragnea, în PSD tirada politică era frecvent îndreptată împotriva UE şi a SUA care „imixtionează în treburile interne”, a multinaţionalelor occidentale, împotriva „străinilor care ne conduc”, cap de listă fiind Klaus Iohannis, Codruţa Kovesi, Eduard Hellvig. Declaraţii de un naţionalism legionaroid. Nu a fost suficientă introducerea narativului xenofob în disputele politice, dar, în ultimii ani, voci reprezentative ale PSD s-au folosit, în mod iresponsabil, şi de tragedia Holocaustului.

• Citiţi şi: O nouă speranţă în lupta împotriva “trădătorilor de ţară”

Educaţia precară din ultimii 20-25 de ani îşi spune, şi ea, cuvântul în acest context al escaladării extremismului, a violenţelor generate de acesta.

Lipsa memoriei. Memoria, un pilon important al devenirii noastre ca oameni, nu a fost cultivată, în aceşti 30 de ani, nici de şcoală, nici prin politici publice. Unii par să fi uitat ororile comise de cele două regimuri extremiste ale secolului trecut: nazismul şi comunismul. Alţii nu este exclus să nici nu le cunoască.

Clemenţa autorităţilor faţă de derapaje xenofobe şi antisemite, constante în ultimii ani. Or, lipsa de fermitate în aplicarea legii le încurajeaz..

Contextul internaţional. În toată Europa s-a înregistrat în ultimii ani un reviriment al partidelor ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice, curentul ultranaţionalist fiind întreţinut prin război hibrid sau susţinut financiar de Rusia. Miza imediată este distrugerea încrederii oamenilor în autorităţi, în Uniunea Europeană, iar cea din planul doi,  implozia acesteia. Pandemia şi restricţiile impuse pentru a o stăvili le vin mănuşă.

Violenţa din mediul virtual. Este prezentă de ani de zile de pe reţelele de socializare, dar bagatelizată însă ca nefiind în pericol real. O parte din cei pe care îi vedem în stradă azi vandalizând, lovind şi provocând jandarmii, purtând mesaje xenofobe şi şovine şi-au alimentat ura, ani de zile, pe reţelele de socializare. Acum e un moment prielnic să o transfere în spaţiul real, încurajaţi de politicieni iresponsabili.

Terenul fertil pentru ultranaţionalism şi extremism existent în ţară. Culoarul extremist, ultranaţionalist a fost, politic vorbind,  lăsat liber, de câţiva ani, de PRM-ul vadimist, chiar dacă PSD şi-a asumat parţial retorica acestuia. Din decembrie este, oficial, ocupat de AUR, un partid cu un discurs legionaroid, ultranaţionalist, anti-sistem, suveranist, homofob. De luni de zile organizează sau participă la proteste împotriva măsurilor sanitare, discursul anti-sistem, anti-mască, anti-vaccin, fiind infiltrate cu teorii ale conspiraţiei, care prind foarte bine la un public needucat. Restricţiile, austeritatea, tensiunile sociale le vin mănuşă. La protestele de zilele acestea, în care am sesizat derapajele la care am făcut trimitere, lideri sau politicieni intraţi în Parlament pe listele AUR cheamă lumea în stradă, se erijează în voci ale pieţei.

• Citiţi şi: Toxicitatea AUR

Este o situaţie care se cere tratată cu multă atenţie. Bagatelizarea acestor derapaje, dezinteresul faţă de ele ne pot costa. A lua atitudine, când ţara este împinsă pe panta extremismului, nu este doar un act de solidaritate cu un om, cu un grup ameninţat, este o datorie civică. O reacţie firească de apărare a democraţiei.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.