Richard al III-lea, jucat în premieră pe scena Teatrului Naţional din Timişoara

Sursă foto: Teatrul Naţional din Timişoara

Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, în debutul premierei cu spectacolul Richard al III-lea.

 

Spectacolul va fi jucat duminică, 30 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național. Următoarea reprezentație a spectacolului este programată marți, 1 aprilie.

În montarea semnată de regizorul Radu Iacoban, membru important al echipei Teatrului Național, Richard al III-lea este o necesară reflecție asupra fascinației pe care o exercită orice formă de dominare, oricât de abjectă ar fi, asupra minților, temperamentelor și caracterelor fragilizate – cel mai adesea de teamă sau de lăcomie. Este, nu mai puțin, un studiu teatral asupra mecanismelor manipulării asupra „banalității răului”, după cum identifica Hannah Arendt una dintre cele mai comune, mai distrugătoare și – iată – mai rezistente trăsături ale omenirii, la fel de prezentă și de valabilă în 2025 ca acum aproape patru veacuri și jumătate. Celebra piesă shakespeariană, în traducerea scriitorului și dramaturgului Horia Gârbea, reface povestea vremelnicului rege englez demonstrând că, alimentate de manipulare, delațiune și dezinformare, semințele răului rodesc letal și, de asemenea, dovedind cu asupra de măsură că între insignifiantul turnător și monstrul care dă numele unei dictaturi este doar o diferență de context istoric – răul și ticăloșia se află și ele în ranița fiecărui soldat, lângă napoleonianul baston de mareșal, conștiința fiindu-i singur – și nu întotdeauna suficient – antidot.

Rolul titular îi este încredințat lui Matei Chioariu, însoțit în acest de spectacol de o distribuție de înaltă calitate: Ion Rizea (câștigător al Premiului UNITER, 2022), Claudia Ieremia (triplu nominalizată la Premiul UNITER, 2011, 2012, 2019), Sorin Leoveanu (câștigător al Premiului UNITER, 2007, 2009, 2012, 2015)  Marin Lupanciuc (nominalizat la Premiul UNITER 2024, câștigător al Premiului pentru cel mai bun actor la Gala HOP a Tânărului actor, 2021), Cǎtălin Ursu, Bogdan Spiridon, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu,  Darius Zet, Teodor Cauș, Oana Iovița, Alexandru Romescu și Andrei Zgăbaia.

Scenograful Tudor Prodan și Alina Ilea, actriță a Naționalului timișorean, care, de această dată, semnează mișcarea scenică a spectacolului, completează echipa de creație.

Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, de pe www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.

Print Friendly, PDF & Email