Revoluţia din Decembrie 1989 de la Timişoara, în expoziţii foto

Foto: Andrada Pecican

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost gazda unui eveniment cultural de amploare dedicat comemorării a 35 de ani de la Revoluția Română.

 

Expoziția Libertate 1989: Timișoara – 35 de ani de la Revoluție, semnată de renumitul fotojurnalist Constantin Duma, include imagini emoționante și dramatice din timpul Revoluției din 1989, surprinse de un martor direct al evenimentelor istorice. Constantin Duma, supranumit „fotograful revoluției anti-comuniste de la Timișoara”, a oferit publicului o perspectivă unică asupra curajului și sacrificiului care au făcut posibilă libertatea de astăzi.

De asemenea, Galeria Mansardă a găzduit expoziția 3×5, aducând împreună lucrările artiștilor Andreea Palade Flondor, Camil Mihăescu și Annika Șandor. Aceasta a oferit o privire comparativă între documentarea analogă a Revoluției și reinterpretările contemporane ale vieții din comunism.

Seria de evenimente a inclus o dezbatere moderată de conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan și o conferință susținută de asist. univ. dr. Ciprian Hord, analizând reprezentarea fotografică a comunismului și a Revoluției Române.

Evenimentele, au atras peste 350 de participanți, elevi ai Colegiului Tehnic Emanuil Ungureanu, studenți ai Facultății de Arte și Design și publicul larg.

Constantin Duma. Foto: Andrada Pecican

Proiectul Imagine. Sunet. ’89, aflat la ediția a 5-a, coordonat de lect. univ. dr. Mădălin Mărienuț și implementat împreună cu asist. univ. dr. Amalia Gaiță, Andrada Pecican și studenți ai secției FVPCI, continuă să păstreze vie în rândul tinerilor, memoria Revoluției prin artele vizuale. Proiectul este inclus pe agenda mai largă de evenimente Optzeci plus, organizate de Facultatea de Arte și Design, cu ocazia celor 80 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara.

„Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara este onorată să susțină evenimente culturale aniversare prin care sunt omagiate eroismul, curajul și lumina revoluționarilor din Decembrie 1989. La 35 de ani de la aprinderea flăcării revoluționare, la Timișoara, universitatea noastră se află într-un moment de bilanț, în 2024 împlinindu-se 80 de ani de la înființarea UVT. Ne-am asumat și în anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 un rol substanțial, de nucleu formator în proiectele culturale ale comunității timișorene, dar am fost prezenți și în multe dintre capitalele Europei, prin Facultatea de Artă și Design sau prin Facultatea de Muzică și Teatru, cu realizări artistice de valoare, propuse de cadrele didactice și studenții acestor profile vocaționale. Prin întregul program cultural pe care UVT l-a propus și în acest an, dar și prin toate proiectele care vor urma, oferim publicului evenimente speciale sub același generic binecunoscut: La UVT, cultura este capitală!”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

În această perioadă, Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT, în parteneriat cu Garnizoana Timișoara, organizează la Comenduirea Garnizoanei, în Piața Libertății, expoziția de arte vizuale: 35. Aceasta pote fi văzută până în 30 ianuarie 2025. Expoziția va fi marcată și prin evenimentul aniversar, organizat în 17 decembrie, începând cu ora 18. Inițiată de Adrian Florin Pop și Cătălin Regea, expoziția 35 reinterpretează Revoluția din ’89, analizând tranziția de la regimul comunist la democrație. Lucrările, realizate prin medii diverse (pictură, video, sunet, instalații artistice), pornesc de la imagini și documente originale pentru a pune în lumină teme precum controlul, solidaritatea și transformarea. Expoziția extinde granițele artei în spațiul public, transformând publicul într-un martor colectiv al trecutului și viitorului.

Parteneri în proiect sunt Primăria Municipiului Timișoara, Societatea Timișoara, Direcția de Cultură Timiș, Casa de Cultură Timiș, Brigada 18 ISR Decebal, Asociația Culturală Baraka Artist.

 

 

Print Friendly, PDF & Email