Cunoscut în trecut drept „Orașul bicicliștilor”, Lugojul va avea o rețea de peste 25 de kilometri de piste pentru biciclete, care va conecta cartierele de blocuri, zonele industriale și cele centrale, precum și instituțiile de învățământ din oraș. 8,7 milioane de euro vor fi investiți în proiect, din care 5,3 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene. Termenul de finalizare este ianuarie 2027.
Zece minute – atât va dura traversarea Lugojului pe bicicletă, odată cu realizarea rețelei de piste. Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și cei ai Primăriei Municipiului Lugoj au semnat marţi, 20 august, contractul de finanțare pentru crearea unor trasee interconectate pentru biciclete, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Este un proiect amplu, ce își propune să transforme modul de deplasare zilnic al locuitorilor de aici, promovând utilizarea bicicletei în detrimentul mașinilor personale, în condiții de siguranță, spun reprezentanţii ADR Vest. În prezent, doar 12% dintre lugojeni mai folosesc bicicleta ca mijloc principal de transport.
“Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, procentul scăzut este o consecință a lipsei infrastructurii. 87% dintre persoanele care au folosit bicicleta cel puțin o dată, fie ca mijloc de transport, fie pentru recreere, consideră că lipsa pistelor dedicate pentru biciclete este o problemă majoră. 43% dintre ei spun că principala problemă care afectează mersul cu bicicleta în oraș este interferența cu traficul auto, iar 37% susțin că o problemă majoră este lipsa continuității traseelor pentru biciclete și prezența traficului greu”, se arată într-un comunicat al ADR Vest.
Aceste probleme ar urma să fie rezolvate odată cu construirea noilor piste de biciclete, care vor alcătui o rețea ce va acoperi, practic, tot orașul. În plus, Lugojul va avea, în premieră, un sistem de bike-sharing. Vor fi amplasate două stații de închiriere a bicicletelor, una în zona Universității și alta în Parcul Gării. Se estimează o creștere de peste 37% a numărul anual de utilizatori ai pistelor pentru biciclete, la un an de la finalizarea investiției.
Același proiect include și amenajarea unor zone pietonale pe străzile Al. Mocioni și Horia, unde se va crea și un spațiu de tip shared-space, destinat în principal pietonilor și bicicliștilor, prioritar față de alte mijloace de transport. În plus, vor fi plantați noi arbori și plante perene de-a lungul traseelor.
„Orașele au nevoie de mai multe opțiuni pentru a reduce dependența de autoturismele personale. Prin Programul Regional Vest sunt disponibile peste 157 de milioane de euro pentru investiții în îmbunătățirea transportului public și promovarea modurilor de transport ecologice. Aceste investiții sunt esențiale pentru Regiunea Vest, deoarece ajută la decongestionarea traficului și la reducerea poluării urbane. Transportul nemotorizat și activ poate transforma orașele, dar, pentru ca fondurile să fie utilizate eficient și pentru a încuraja utilizarea pistelor de biciclete, traseele trebuie să fie bine planificate, coerente și să ofere rute utile, cum ar fi cele către școli, centru, dar și către zonele periferice ale orașului. Este de asemenea important ca pistele să fie separate de traficul auto și pietonal, pentru a asigura siguranța utilizatorilor”, declară Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
ADR Vest reaminteşte că RRegiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi. Primăriile mai pot depune proiecte în cadrul apelului competitiv aferent priorității 4 – Mobilitate urbană sustenabilă, până la data de 7 noiembrie 2024. Lista proiectelor finanțate se regăsește pe site-ul web al programului, www.vest.ro.
Ultimele comentarii