Rectorul UVT: „Dacă Timișul nu va fi în primele zece județe ca rată de promovare a Bacalaureatului, e momentul să discutăm despre un Inspectorat Școlar Regional”

Marilen Pirtea Foto PNL Timis„Dacă actuala structură nu reușește să ducă Timișul în primele zece județe ca rată de promovare, poate este momentul să începem să discutăm despre un Inspectorat Școlar Regional”, avertizează rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

 

Rezultatele Bacalaureatului din acest an trag din nou un semnal de alarmă pentru învățământul timișean. În Timiş, procentul de promovare a examenului de Bacalaureat este, în sesiunea iulie, de 63.25%, cu 0.3% mai mic decât media națională.

Cu aceste rezultate, Timișul nu reușește să se înscrie în topul primelor zece județe cu cel mai ridicat procent de promovare, top condus de Cluj, unde acesta este de 83.32%”, transmite rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Acesta atrage atenția asupra efectelor negative pe care fenomenul le are atât asupra tinerilor, a parcursului lor universitar și profesional, cât și asupra dezvoltării regiunii. „Județul Cluj a ajuns la performanța de a avea cea mai mare rată de promovare, în urma punerii în practică a unei strategii în care Inspectoratul Școlar Județean și-a asumat un rol activ”, adaugă rectorul UVT. Marilen Pirtea subliniază o dimensiune-cheie a acestei strategii, şi anume, cea a colaborării apropiate dintre școală și administrația publică. „Inspectoratul Școlar Cluj a efectuat 400 de controale în liceele cu rezultate slabe la Bacalaureat în 2015, măsură stabilită, de altfel, la nivel local, nu central. Strategia a constat în controale în punctele slabe, în stimularea colaborării între liceele bune și cele slabe și în responsabilizarea familiilor”, mai spune Marilen Pirtea.

Citeşte şi: Patru licee din Timiş cu zero promovare la Bacalaureat

Dat fiind faptul că studenții universităților timișorene vin din întreaga regiune vestică a ţării, rectorul Marilen Pirtea se întreabă în ce măsură ar fi necesară restructurarea Inspectoratelor Şcolare Județene și înlocuirea lor cu o structură regională. Opinând că „o astfel de structură ar putea să ofere o abordare integrată a soluțiilor de creștere a promovării pe mai multe județe, ceea ce ar fi în beneficiul întregii regiuni și în special al județului Timiș, unde este concentrată componenta cea mai competitivă a economiei regiunii”.

Citeşte şi: Rectorul Universităţii de Vest Timişoara: „Bacalaureatul este simptomul care indică o problemă în preuniversitar”

Rectorul UVT lansează, totodată, o invitație către Primăria Timișoara, către universitățile timișorene și către Inspectoratele Școlare Județene din regiunea de vest la o sesiune de lucru în cadrul căreia să identifice împreună soluțiile pentru creșterea capacității învățământului liceal. „Universitatea de Vest și-a asumat misiunea de a contribui activ la dezvoltarea regiunii. Ne dorim ca după sesiunea a doua a Bacalaureatului, când putem trage concluziile finale, să ne așezăm la discuții cu principalii actori: universitățile timișorene, Inspectoratele Şcolare Județene, și mai ales, Primăria Timișoara. Atractivitatea învățământului superior timișorean este strâns legată de brandul orașului Timișoara, de aceea Primăria este un jucător-cheie”, mai spune Marilen Pirtea. Anunţând că UVT va mobiliza expertiza și mijloacele logistice de care dispune, pentru a creiona o strategie de creștere a ratei de promovare a Bacalaureatului și a atractivității universităților timișorene.

 

 

Print Friendly, PDF & Email