Rectorii timişoreni acuză o politică publică dezavantajoasă față de centrul universitar Timişoara

Foto: UVT

La Universitatea de Vest din Timișoara, a avut loc o conferința dedicată prezentării rezultatelor unui nou studiu comparativ realizat de UVT privind finanțarea învățământului superior din Timișoara, Cluj-Napoca şi Iași, în perioada 2012-2020. Acesta vizează impactul decalajelor în finanțarea centrelor universitare asupra potențialului de dezvoltare la nivel local. Concluzia este că, în ultimii ani, a existat o intervenție a statului în favoarea dezvoltării centrelor universitare Cluj-Napoca și Iași: „O politică publică dezavantajoasă față de Banat și Timișoara”.

 

Au fost prezentate cele mai recente date obținute de cercetătorii Universităţii de Vest din Timişoara despre bugetele publice alocate pentru centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca și Iași în ultimii zece ani, dar și trimiteri la tendințe aflate în orizontul evoluțiilor viitoare din acest ecosistem format din decidenți publici, administrație publică centrală și locală, stakeholderi reprezentativi ai comunității, cadre universitare și cercetători, studenți și public larg, implicați și interesați, deopotrivă, cu privire la predictorii semnificativi ai evoluțiilor viitoare.

La conferință au participat reprezentanţii universitățile membre ale Alianței Timișoara Universitară: prorectorul UVT responsabil de strategia financiară și de digitalizare, prof. univ. Cosmin Enache – coordonator al proiectului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ. Florin Drăgan, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, prof.univ. Cosmin Alin Popescu, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, prof. univ. Victor Dumitrașcu, reprezentând universitățile membre ale Alianței Timișoara Universitară, dar și invitați din administrația locală și mediul de afaceri, precum și invitați din partea Grupului Partenerilor Strategici GPS-UVT.

În cadrul conferinţei s-a menţionat că, în ultimii zece ani, decalajul de finanțare a făcut ca pentru centrul universitar Cluj-Napoca să fie alocat un buget cu 200 de milioane de euro mai mare decât pentru Timișoara, ceea ce se simte în tendințele de dezvoltare a întregii comunități (PIB-ul pe locuitor în județul Cluj crescând și depășind PIB-ul pe locuitor în județul Timiș).

Participanţii la conferinţă spun că se poate vorbi despre un impact decisiv al intervenției statului în favoarea dezvoltării celorlalte două centre universitare mari (Cluj-Napoca și Iași), „o politică publică dezavantajoasă față de Banat și Timișoara, plecată probabil de la ideea că noi avem resurse proprii, investiții străine mari, șomaj aproape zero – care nu explică realitatea decât foarte sumar și la suprafață”.

Dacă obiectivul urmărit de întreaga comunitate este ca economia locală să devină puternică, diversificată și cu o creștere sustenabilă pe termen lung, mai spun aceştia, este necesar un alt nivel al finanțării de la buget a universităților, chiar dublu față de actualele cifre.

S-a atras atenţia şi asupra deficitului de finanțare al centrului universitar timișorean față de cele din Iași și Cluj-Napoca, ceea ce are un efect amplificat și de un factor defavorabil Timișoarei – bazinul de absorție al studenților este mult mai mare la Cluj-Napoca și Iași –, iar pentru Timișoara un plus de locuri finanțate poate contrabalansa un minus de areal de absorție a studenților;

Timișoara nu a făcut altceva decât să caute ca prin excelență și competitivitate să reducă decalajul de tradiție academică pe care îl are față de Cluj sau Iași, cu mai mult sau mai puțin succes – însă, dacă vom fi în continuare subfinanțați, sunt foarte puține șanse să reușim să ajungem la nivelul orașelor universitare Cluj sau Iași – iar în orizontul 2030 , Timișoara riscă intrarea într-un declin de dezvoltare comparativă, după ce a fost un performer al dezvoltării la nivel național”, declară oficialii UVT.

Rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea, anunţă că împreună cu rectorii universităților timișorene membre ale Alianței Timișoara Universitară vor transmite Ministerului Educației concluziile acestei proiecții comparative despre bugetele publice alocate pentru centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, în ultimii zece ani. „Ideile rezultate vor reprezenta un set de date argumentative pe care universitățile din ATU le vor susține pentru setarea un alt nivel a bugetelor finanțărilor publice care vor fi alocate centrului universitar timișorean de către Ministerului Educației, pentru recunoașterea rolului strategic pe care îl joacă universitățile din Timișoara în dezvoltarea întregii regiuni a Banatului, dar mai ales pentru stimula competitivitatea economiei din Timișoara, a cărei tracțiune nu poate să crească în absența unor generații de absolvenți dimensionate corect, măcar pentru orizontul următorului deceniu economic”, mai spune Marilen Pirtea.

 

 

VIDEO: https://www.facebook.com/uvtromania/videos/1191373684637537

 

 

Print Friendly, PDF & Email