După ce anul trecut şi-a lansat la Timişoara „Maimuţa carpatină” – un volum în care a încercat să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: comportamentele papuaşe, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor –, Radu Parachivescu îşi reîntâlneşte publicul timişorean, căruia îi aduce noua sa carte, „România în 7 gesturi”.
România în 7 gesturi, cel mai recent volum semnat Radu Paraschivescu, apărut la Editura Humanitas, este o carte despre mistificatori, despre delincvenţi şi bolşevici, o carte despre o serie de gesturi urâte, cu forţă de sugestie şi valoare de simbol, pe care le-au comis şapte actori notorii ai scenei publice.
Lansarea noului volum – care va avea loc joi, 26 noiembrie, de la ora 17, la Librăria Esotera, de pe str. Lucian Blaga nr. 2 – va fi urmată de o sesiune de autografe. Radu Paraschivescu va fi însoţit în acest demers livresc de scriitorul Robert Şerban.
„În rândurile acestei cărţi nu e vorba de persoane, ci de ceea ce trădează comportamentul lor public: acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc. Persoanele care au comis aceste gesturi se bucură de notorietate şi îşi duc (sau şi-au dus) o bună parte din viaţă în ochiul public. Indiferent dacă vin din politică, mass-media sau sport, ele pot fi preluate ca modele. Multiplicate în pliurile societăţii, refăcute în microuniversul unei scări de bloc, al unei întreprinderi, al unei şcoli. Or, când modelul e un mistificator, un delincvent sau un bolşevic, consecinţele nu pot fi decât gravisime”, spune Radu Paraschivescu.
Adăugând că, dincolo de epitetele care ne vin în minte atunci când parcurgem această carte – fripturist, lichea, criminal, cinic, mizerabil, laş sau mojic –, trebuie să stea îngrijorarea legată de viteza de dispersie a acestor comportamente: „Un şef de partid care bruschează, scuipă şi înjură femei, ştiindu-se filmat, poate face prozeliţi în toate straturile şi segmentele populaţiei. Un manager de club sportiv care-i îndeasă pumni unui suporter poate provoca avalanşe ale violenţei nu doar pe stadioane. Un ziarist care, după ce mistifică şi manipulează ani la rând, trece la catedră şi predă cursuri de jurnalism, cariază generaţii întregi deviitori compoenenţi ai breslei.”
Sub semnătura lui Radu Paraschivescu au mai apărut Efemeriada (2000, Libra), Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007), Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008), Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008), Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009), Fluturele negru (Humanitas, 2010), Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015).
Citeşte şi:
Scriitorul Radu Paraschivescu şi-a lansat la Timişoara “Maimuţa carpatină”
Ultimele comentarii