PSD Timiş, nemulţumit de schimbarea managerului de la Spitalul „Victor Babeş”

PSD Timiş acuză că managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu epidemia de Covid 19, a fost schimbat din funcție pe criterii strict politice. Ceea ce nu se aminteşte în comunicatul PSD este faptul că mandatul directorului a expirat.

 

La conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost numit, interimar, directorul medical Cristian Oancea, iar Voichița Lăzureanu, directorul de până acum, al cărei mandat a expirat, a fost trecută pe postul de director medical.

PSD Timiş atacă, însă această mişcare făcută la spitalul aflat în subordinea Primăriei Timişoara, condusă de liberalul Nicolae Robu. 

„În plină pandemie, liberalii au prins momentul să-și instaleze în funcție omul, demonstrând că interesele lor sunt mai presus de orice altceva. Deși ultimele două luni au arătat o gestionare impecabilă a spitalului, managerul trebuia schimbat pentru că așa au decis ordinele de partid. Cum ar fi fost, ca măcar de această dată, să primeze interesele cetățeanului, ale pacienților?”, transmit reprezentanţii PSD Timiş într-un comunicat de presă.

Aceştia acuză liberalii că „demonstrează din nou că meritocrația pe care tot o invocă este doar un slogan electoral menit să arunce praf în ochii oamenilor. În spatele acesteia, singurele interese sunt «tunurile», licitații, achiziții și contracte cu dedicație, numirea oamenilor lor în posturi de conducere cu orice preț și minciuna instituționalizată.”

Print Friendly, PDF & Email