PSD Timiş îl acuză pe primarul liberal al Timișoarei vrea să deturneze proiectul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii „chiar cu riscul de a crea un scandal național și internațional”.
„După ce a ratat impunerea unui statut abuziv în care se autonumea președinte onorific pe viață și după amenințarea ieșirii din asociația desemnată de Comisia Europeană să pregătească implementarea programului cultural, astăzi primarul a orchestrat o manevră prin care a trecut mai multe proiecte importante prin Consiliul Local, într-un exces de abuz de putere”, acuză PSD Timiş.
Potrivit social-democraţilor timişeni, proiectele vizând acest proiect ar fi apărut pe lista suplimentară, cu câteva zeci de minute înaintea ședinței de plen, fără documente de avizare și fără note de fundamentare, doar cu niște titluri referitoare la proiectul capitalei europene a culturii. „În condițiile în care era vorba despre un proiect esențial pentru oraș și pentru întreaga țară, ținând cont de potențialele implicații internaționale, fără a avea o dezbatere transparentă și fără a exista o documentare serioasă ca bază pentru discuții, grupul de consilieri PSD a refuzat să voteze proiectele și să fie parte într-un simulacru de ședință”, mai transmite PSD Timiş. Şi pune sub semnul întrebării modul în care a reușit primarul Nicolae Robu să obțină legal voturile necesare pentru aprobarea proiectelor: „Cele treisprezece voturi ale PNL și UDMR au fost completate cu încă două «adunate» telefonic de la doi consilieri absenți de la ședință, în condițiile în care Codul Adminsitrativ nu face referire la această posibilita
Social-democraţii timişeni îl consideră pe Nicolae Robu „unic sau pe cale să devină așa”. Asta pentru că „liberalul-președinte are toate șansele să devină primul primar din Europa care ratează premiul pentru un oraș capitală europeană a culturii. Și totul din cauza obsesiei unui jupân care crede că funcția de primar îi conferă dreptul de a se ridica deasupra tuturor, chiar deasupra legii, pentru a-și duce ambițiile, orgoliile și obsesiile până la capăt, chiar cu riscul să facă Timișoara și timișorenii de râsul Europei.”
Ultimele comentarii