Proiect de 375.000 de euro pentru diagnosticarea leucemiei, la Institutul Fundeni

Institutul Clinic Fundeni va avea un centru de diagnosticare în profunzime a leucemiei şi altor cancere de sânge la copii şi adulţi, printr-un proiect intitulat “Energie pentru o şansă la viaţă”. Lansat luni, acest proiect urmează a fi implementat într-un an, cu o investiţie de 375.000 de euro.

 

Copil bolnav de leucemieManagerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, declară că demararea acestui proiect reprezintă una dintre realizările anului 2013 ale Institutului Fundeni. „Investiţia este una extrem de importantă şi va con­tribui major, în viitor, la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul Institutului, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme”, mai spune Carmen Orban, citată de Mediafax.

Proiectul are drept obiectiv creş­te­rea ratei de supravieţuire în bolile hemato-oncologice la copii şi adulţi, de la 50 la sută la 80 la sută.

În cadrul proiectului, va fi susţinut financiar Programul de diagnostic şi tratament al pacienţilor cu leucemii acute şi alte tipuri de cancer limfatic, respectiv dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achiziţionarea a două echipamente performante care vor ajuta la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a cancerelor de sânge. Laboratoarele de Citogenetică şi de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni vor fi dotate cu două echipa­mente moderne: un sistem de cariotipa­re automată şi un analizor automat de citometrie în flux.

„Acest proiect ajută Institutul Cli­nic Fundeni din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, va creşte nu­mă­rul de analize realizate în Laboratoare de Citogenetică şi Imunofenotipare, analize efectuate pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor cu boli hemato-oncologice. Dacă în prezent sunt efectuate în medie, anual, 700 de analize, în urma achiziţionării celor două echipamente vor putea fi realiza­te anual aproximativ 2.500 de analize”, declară şeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular, Daniel Coriu. Pe de altă parte, mai spune acesta, echi­pamentele cresc determinarea cu acu­rateţe a bolii minime reziduale, ceea ce va permite aplicarea ţintită a proto­coalelor de tratament modern cu mo­delarea dozelor de citostatice şi, în ca­zuri bine selectate, efectuarea trans­plantului medular.

Potrivit medicului, anual sunt în­registrate 200 de cazuri noi de leucemie acute la adulţi şi copii, iar existenţa Băncii de celule stem şi a Registrului naţional al donatorilor voluntari sunt un adevărat beneficiu pentru cei care au aceste suferinţe. În România, în lip­sa unui Registru naţional al bolnavilor de cancer, numărul copiilor afectaţi de o formă a cancerului de sânge (leu­cemie ori alte cancere limfatice) este estimat la circa 5.000, iar anual se în­registrează alte 500 de cazuri noi.

Proiectul „Energie pentru o şansă la viaţă” este realizat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Aso­ciaţia Dăruieşte Viaţa.

Print Friendly, PDF & Email