Universitatea de Vest din Timișoara anunţă lansarea unui program terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în perioada de după traversarea unei infecții cu covid-19 și s-au vindecat, dar cărora le sunt recomandate exerciții de recuperare respiratorie sau musculară.
Programul terapeutic cu exerciții fizice va cuprinde ședințe de antrenament coordonate de specialiști ai Facultății de Educație Fizică și Sport, care se vor desfășura pe terenuri în aer liber ale UVT, după un calendar ce va fi anunțat participanților înscriși. Persoanele care își doresc să participe la acest program terapeutic, care au o trimitere medicală din partea medicului specialist, se pot înscrie prin intermediul acestui formular.
Prin acest program de recuperare fizică se urmăresc reducerea riscului de readmisie, ameliorarea calității vieții pacienților, eliminarea sau diminuarea consecințelor negative ale virusului asupra organismului, fie consecinţe respiratorii, musculo-scheletale, neurologice, cognitive sau psiho-sociale, precum și reinserția rapidă funcțională, socială și profesională.
„În funcție de statusul clinic și vârstă, putem individualiza și personaliza programul terapeutic după evaluarea pacienților cu ajutorul echipei multidisciplinare: medic, kinetoterapeut, profesor de educație fizică și sport, psiholog. Există dovezi clare, din întreaga lume, despre faptul că principalul mijloc terapeutic și de recuperare post-covid este exercițiul fizic terapeutic, alături de kinetoterapie în combaterea decondiționării pacienților și a sechelelor respiratorii, neurologice, musculo-scheletale, cognitive și emoționale. Exerciţiile de bază propuse se realizează conform indicațiilor medicului curant şi pe baza declaraţiei pe proprie răspundere de a participa. De asemenea pacienţii trebuie să aibă saturaţia de oxigen peste 95% şi să fie fără comorbidităţi care să contraindice activităţile”, transmit reprezentanţii Facultății de Educație Fizică și Sport a UVT.
Exerciiţiile sunt destinate reabilitării respiratorii, gimnasticii respiratorii, creşterii antrenamentului la efort şi tonifierii musculaturii.
Rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea, reaminteşte că universitatea s-a implicat prin acțiuni de responsabilitate socială în susținerea comunității și a celor mai vulnerabile grupuri încă de la începutul pandemiei. „Pentru cazurile celor care au nevoie acută de exerciții fizice terapeutice post-Covid19, punem la dispoziție în mod gratuit servicii specializate de antrenament și coordonare a exercițiilor fizice, o cale recomandată pentru recuperarea rapidă după boala adusă de acest virus periculos. Suntem parte a unei comunități timișorene ce a fost extrem de grav afectate de pandemie, care are nevoie de un suport semnificativ și eficient pentru revenirea la normalitate”, declară Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii