Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunţă că va supune aprobării Consiliului Local un proiect de hotărâre care vizează restructurarea și eficientizarea Poliției Locale.
Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o direcție generală, cum este organizată această activitate și în alte mari orașe ale țării, de exemplu București, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu ori Iași. Numărul de posturi se reduce cu 14, de la 372 la 358 – o decizie motivată de Municipalitate prin reducerea numărului de locuitori ai Timișoarei, conform datelor de la Statistică, transmise prin Prefectura Timiș –, posturile reduse făcând parte din categoria celor neocupate.
În privinţa restructurării interne, spun oficialii Primăriei, vor fi modificate o serie de servicii și birouri şi va fi redus numărul de posturi de conducere de la 25 la 21.
Va deveni un compartiment de sine stătător, în subordinea directă a directorului general, Compartimentul de Intervenție Rapidă, care înainte era încorporat în Biroul Ordine Publică și Intervenție Rapidă. Acesta va avea 21 de polițiști locali. La Serviciul Inspecție Comercială vor fi 5 polițiști în plus, suplimentarea fiind de la 8 la 13, la Serviciul Protecția Mediului vor fi 13 față de 10 în vechea organigramă, la Poliția Piețelor vor fi doi polițiști în plus, ajungând la 15 în total, iar la Serviciul Disciplina în Construcții va fi cu unul în plus, adică 11.
În urma reorganizării, se restructurează şi departamentele din cadrul Poliţiei Locale Timişoara. Astfel, Biroul Proximitate și Siguranță Publică (care are 114 posturi) va fi grupat cu Poliția Piețelor (15 posturi ) și Paza Obiectivelor (33 posturi) în subordinea unui adjunct, în timp ce Siguranța Circulației (31 posturi), împreună cu Monitorizarea Video (17 posturi) și Biroul Transport Urban care se comasează cu Patrulare Navală (13 posturi) vor fi girate de alt adjunct, iar al treilea adjunct se va ocupa de Inspecție Comercială (13 posturi), Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal (11 posturi), Protecția Mediului (13 posturi), Financiar, Achiziții, Logistică.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat la acest link.
Ultimele comentarii