Corneliu Berari, eurocandidat al Noii Republici acuză Primăria şi Poliţia Locală că nu iau măsuri împotriva afişajului ilegal

Corneliu Berari bustNoua RepublicăTimiș acuză Primăria Timișoara şi Poliţia LocalăTimişoara că nesocotesc decizii ale Biroului Electoral Județean, prevalându-se de tertipuri birocratice.

 

PNR Timiş reclamă ilegalităţi în desfăşurarea campaniei electorale

Într-o contestaţie depusă, zilele trecute, la Biroul Electoral Judeţean Timiş, reprezentanții Noii Republici au solicitat autorității electorale județene să verifice modul în care, la Timişoara, este respectată Legea electorală. Reprezentanții NR spun că legea a fost încălcată de toate partidele intrate în competiţie pentru europarlamentare – PSD, PDL, PNL, PMP și PNȚCD – şi cer BEJ să precizeze care este interpretarea corectă a prevederilor legale cu privire la semnificaţia termenilor “panou electoral” și „un singur afiș”.

Ulterior depunerii acestei contestaţii a NR Timiş, BEJ a emis o decizie, potrivit căreia apreciază ca întemeiată „în parte” contestația NR, admiţând că reclamația referitoare la afișarea, pe locurile de afișaj, a mai multor afișe decât permite legea este întemeiată. Şi a dispus înlăturarea tuturor afișelor care depășesc numărul prevăzut de lege, adică un afișaj electoral pentru fiecare partid politic sau alianță politică. Dar își declină orice competență în ce privește lămurirea semnificației termenilor „panou electoral”, respectiv „un singur afiş”, precizând că, în acest sens, competența revine Biroului Electoral Central.

O decizie a BEJ, nesocotită de către autorităţi

Decizia de admitere a contestației depuse la BEJ, datată10 mai, arată că ducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii revine primarilor din localitățile în care au fost semnalate astfel de situații.

Reprezentanții PNR Timiș spun că, de la data emiterii de către BEJ a acestei decizii, în Timişoara nu s-a făcut nimic. Poliția Localăm declară ei, a invocat faptul că nu i-a fost adus la cunoștință conținutul deciziei. “Când am sunat la Poliția Locală să aflu care este situația cu punerea în aplicare a Deciziei BEJ privind afișajul ilegal, am fost purtat cu vorba cănu știu, că nu e de competența loră, că, de fapt nu știu despre ce adresă este vorbă, fiindcă nu au primit-o”, a precizat candidatul NR la alegerile europarlamentare, Corneliu Berari.

Care a adăugat că motivul invocat nu este plauzibil, întrucât textul deciziei figurează pe site-ul Prefecturii Timiș. În plus, spune acesta, NR Timiş a trimis către directorul Poliției Locale Decizia BEJ nr. 4. “I-am avertizat că, dacă nici mâine nu avem posibilitatea să ne punem și noi, conform legii, afișele pe panourile din Timișoara, acești domni cu maniere de tovarăși vor avea o problemă”, declară Corneliu Berari.

Acesta mai declară că, într-o adresă a Primăriei Timișoara înaintată Direcției Poliției Locale, este menționat – fără a se face referire la prevederile deciziei de răspuns la contestația depusă de PNR – că se solicită “punerea în aplicare a prevederilor legale și înlăturarea afișelor electorale care conțin semnul electoral și denumirea alianței Uniunea Social Liberală, sub acronimul USL și înlăturarea afișelor care depășesc numărul prevăzut de lege”.

Șmecheria birocratică” utilizată de Primăria Timișoara, semnalează reprezentanții NR Timiş, constă în faptul că aceştia înaintează către Poliția LocalăTimișoara o adresă în care menționează că este necesară îndepărtarea afișelor, dar “uită” să anexeze Decizia pe care, semnalează reprezentanții NR, se întemeiazăjuridic această operațiune. “Dacăautoritatea locală și organul ei semi-înarmat continuă să se joace de-a punerea în aplicare a decizie BEJ Timiș, mă gândesc cât se poate de serios să fac plângere penală împotriva celor care încalcă legea și aduc grave prejudicii campaniei electorale a Noii Republici în Timiș. M-am săturat să ne conducă cei lipsiți de un elementar respect pentru justiție și lege”, este menționat într-o postare publicată pe o rețea de socializare, de eurocandidatul NR Corneliu Berari.

Acesta opinează că responsabil pentru perpetuarea acestei lipse respect față de lege și pentru interpretarea subiectivă a ei – metode care fac parte dintr-un set de tactici de lucru pe care le cataloghează drept “securisto-birocratice” – este “cuplul Robu – Cojocari”. Referitor la care eurocandidatul Corneliu Berari apreciază că sunt exponenții modului de acţiune al vechiului sistem: “Ioan Cojocari, ca săîncep cu cine conteazăcu adevărat în urbea noastră, e faimosul secretar pe viață, din cele mai vechi timpuri până astăzi, al Primăriei Timișoara. Nicolae Robu e vremelnicul actual primar al Timișoarei, unul din mulții pe care nea Jean i-a jucat pe degete”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis