O nouă platformă de sesizări, disponibilă în primă fază pe browser și în testare ca aplicație mobilă, este lansată de Primăria Timișoara. Platformele vechi de depus sesizări online vor fi închise.
„Noua platformă va transparentiza administrația locală mai mult decât oricare altă schimbare pe care am adus-o până acum și ne va aduce orașul în rândul orașelor europene, cu un serviciu public ușor de urmărit și care să ajute cetățenii. Deschidem un nou capitol pentru primărie și eliminăm o problemă foarte veche, prin care sesizările primeau un răspuns, dar apoi nu erau trasate sarcinile, nu era integrată cererea în procedurile interne și problema rămânea nerezolvată”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Potrivit acestuia, există probleme la care Primăria nu poate răspunde în 30 de zile, așa cum cere legea, întrucât nu pot fi rezolvate, cum ar fi, de exemplu, repararea unei străzi. „Acolo trebuie să o includem în planul de reparații, să alocăm un buget sau chiar să pornim demersurile pentru o investiție. Problema pe care o aveam înainte era că astfel de sesizări primeau răspuns și cu asta se închidea povestea. De azi, însă, problema nu mai dispare în neant, ci este fie rezolvată, fie intră într-un plan mai amplu și va fi rezolvată alături de alte probleme similare”, mai spune Dominic Fritz.
Platforma de sesizări va putea fi accesată direct de pe sesizari.primariatm.ro sau de pe pagina Primăriei la secțiunea Sesizări.
Aplicația mobilă este în variantă de test, iar toți cetățenii care doresc să contribuie la îmbunătățirea ei se pot înscrie printr-un formular accesinil la acest link. Aplicația mobilă va fi apoi disponibilă pe Google Play și App Store, iar o echipă de IT-iști dedicați este pregătită să rezolve orice potențiale erori într-un timp cât mai scurt, mai transmit oficialii Municipalităţii.
„Intrăm într-un nou film de soluții digitale. Platforma face parte dintr-un ecosistem mai larg de soluții la care lucrăm pentru a transforma administrația într-una mai prietenoasă cu utilizatorii și mai transparentă. În spatele interfeței se află noi proceduri, noi moduri de lucru și noi tehnologii pe care le integrăm în primărie. Totul pentru a rezolva mai eficient problemele Timișoarei”, declară Valentin Mureșan, consilier personal al primarului pentru transformare digitală și smart city.
Platforma nouă are o interfață modernă, care include o hartă de unde pot fi vizualizate sesizările cetățenilor. Tehnologiile folosite vor asigura o interfață îmbunătățită, iar în instituție sistemul va asigura un proces mult mai facil de analiză a sesizărilor pe cartiere, pe tipuri de problematici și structuri administrative care trebuie să colaboreze pentru rezolvarea problemelor sesizate.
Această platformă este primul punct de contact unic dintre Primărie și cetățean, iar cetățeanul va primi răspunsul la sesizare direct prin SMS, dar și prin email. Sesizările vor putea fi urmărite și de pe platformă, împreună cu corespondența cu Primăria Timișoara în demersurile pentru rezolvarea acestora. „Odată ce un utilizator adaugă o sesizare nouă în platformă, aceasta va fi trecută ca fiind „depusă” până când funcționarul public responsabil o deschide, urmând ca apoi angajații primăriei să verifice situația din teren și să traseze sarcinile pentru rezolvarea acesteia. Dacă situația transmisă de un cetățean nu ține de competența primăriei, ci de a unei alte instituții, atunci aceasta va fi redirecționată către instituția cu competență în domeniu„, transmit reprezentanţii Primăriei.
Ultimele comentarii