Primăria Timișoara începe negocierile pentru cumpărarea unui imobil istoric

Primăria Timişoara anunţă că va demara în luna decembrie negocierile pentru achiziția unei clădiri istorice în stare foarte bună, cu potențial pentru diverse utilizări – birouri, servicii sau locuințe. Proiectul de hotărâre propus de primarul Dominic Fritz privind exercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziția imobilului de pe strada Zugrav Nedelcu nr. 12 a fost aprobat cu majoritate în Consiliul Local.

 

Comisia de negociere cu terții, formată din specialiști ai Primăriei și consilieri locali, va începe negocierile cu proprietarul, societatea AS-Business SRL. Dreptul de preemțiune oferă administrației publice prioritate la cumpărarea clădirilor sau terenurilor atunci când sunt scoase la vânzare.

„Avem o ocazie unică de a cumpăra un spațiu cu multiple utilizări, ceea ce îl face foarte promițător. Are 1.300 de metri pătrați, două etaje, curte și se prezintă în stare foarte bună pentru că a fost reabilitat complet. Este un spațiu promițător, iar prețul la care a ajuns evaluatorul independent este unul rezonabil. Avem o situație rentabilă economic, o oportunitate, care în trecut a fost ratată de administrația locală. Costurile pentru reabilitarea în întregime a unui imobil și pentru recompartimentare sunt extrem de ridicate, iar lucrările sunt de durată. De aceea, pentru oraș este o oportunitate să cumpărăm o clădire care nu mai are nevoie de reabilitări și vom începe negocierile pentru prețul final, un preț corect”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.

Scopul achiziției imobilului, amplasat pe str. Zugrav Nedelcu nr. 12,  transmite Primăria, este întregirea patrimoniului istoric pentru oraș și extinderea rezervei de spații de calitate disponibile pentru comunitate. Dreptul de preemțiune oferă administrației publice prioritate la cumpărarea clădirilor sau terenurilor atunci când sunt scoase la vânzare.

Clădirea, aflată într-o stare foarte bună, fiind reabilitată integral în anul 2015, are o suprafață utilă de 1.300 de mp: subsol utilizabil, două etaje, mansardă și o curte de 700 mp. Momentan este folosită pentru spații de birouri, servicii și locuințe. Face parte din Situl urban „Vechiul Cartier Iosefin”, inclus în Lista monumentelor istorice.

Valoarea imobilului este de 1.937.000 euro (9.632.895 lei), fără TVA. Acesta este deținut de AS-Business SRL, iar valoarea de piață a fost stabilită în octombrie 2024 de un evaluator independent la cererea Primăriei Timișoara, transmite Municipalitatea. În cazul în care consilierii locali vor aproba împuternicirea comisiei de negociere, Primăria va negocia un preț final, iar achiziția va mai trebui să treacă prin Consiliul Local.

Primăria a demarat multiple proiecte de reabilitare a infrastructurii culturale, educaționale și de sănătate din oraș, precum și acțiuni de recuperare a patrimoniului public ocupat ilegal, pentru a-l reda locuitorilor. O parte din str. Zugrav Nedelcu este inclusă în proiectul Primăriei de regenerare urbană a piețelor Mocioni și Maria. Prin amenajări care includ spații verzi mai generoase, aliniamente noi de arbori, trotuare largi, piste de biciclete și materiale de calitate, proiectul urmărește să crească atât calitatea vieții, cât și atractivitatea cartierului Iosefin.

Proiectul de hotărâre a consiliului local poate fi consultat aici.

Print Friendly, PDF & Email