Asociația Prin Banat lansează va lansa săptămâna viitoare primul număr al revistei Heritage of Timișoara. Acesta este dedicat Pieței Plevnei, din cartierul Elisabetin unde, la începutul secolului trecut, după eliminarea restricțiilor de construire de pe esplanada cetății, au „răsărit” trei cvartale de clădiri spectaculoase, realizate aproape exclusiv în stil Secession.
Lansarea revistei va avea loc marți, 26 iulie, de la ora 19, la Ambasada, unde intrarea este liberă. Invitatul special al serii este dr. arh. Mihai Opriș.
Proiectul Heritage of Timișoara – HoT a pornit de la o întrebare simplă: Câte clădiri istorice avem în Timișoara? Răspunsul s-a dovedit, în timp, mult mai complex decât părea la prima vedere, spun iniţiatorii. Din 2017, prin platforma heritageoftimisoara.ro, au fost inventariate peste 1.000 de astfel de imobile. Și, după cinci ediții anuale Heritage of Timișoara, dedicate cartierelor istorice ale orașului, răspunsurile încă se completează.
Revista Heritage of Timișoara vineca o completare a acestei minuțioase cercetări în teren și în arhive. „Un format tipărit ne-a fost solicitat în repetate rânduri, cântărind mai greu, se pare, decât o platformă accesibilă oricui în mediul online. Deși o plănuim de mai bine de doi ani, revista Heritage of Timișoara primește contur abia acum și nu este un duplicat tipărit al informațiilor disponibile deja pe platforma online. Ea are ca scop publicarea în premieră a unor informații noi despre clădirile istorice din Timișoara”, explică Alexandra Palconi-Sitov, președintele Asociației Prin Banat.
Poveștile pe care publicul le va regăsi în revistă sunt rezultatul unei cercetări efectuate de echipa foarte restrânsă implicată în proiectul Heritage of Timișoara, care a însumat sute de ore de documentare. Primul număr este coordonat de Mihai Claudiu Moldovan, cel care și-a pus amprenta pe ultimele trei ediții ale proiectului, care au vizat cartierele Elisabetin, Cetate și Architects.
Revista Heritage of Timișoara va apărea de două ori pe an. Din 26 iulie, ea va fi disponibilă la librăria La Două Bufnițe, la sediile Monoton, Ambasada și Común cafe, rețeaua de distribuție urmând a fi extinsă în următoarele luni. Veniturile generate prin vânzarea revistei vor fi realocate integral în proiect.
Heritage of Timișoara este un proiect al Asociaţiei Prin Banat, finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, care are ca scop promovarea patrimoniului cultural material timișorean, sensibilizarea opiniei publice asupra importanţei protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartiere istorice ale oraşului.
Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală.
Ultimele comentarii