PPC Energie devine sponsor oficial al Teatrului Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara. Foto: TNT

Plecând de la realitatea că antreprenoriatul cultural reprezintă o treaptă de evoluție pentru dezvoltarea prin cultură, educație și civilizație a oricărei societăți, compania PPC Energie a luat decizia de a deveni sponsor oficial al Teatrului Național din Timișoara.

 

Acest angajament, transmit oficialii Naționalului, onorează Teatrul Național din Timișoara și reprezintă „o atitudine exemplară a PPC Energie, care își asumă viziunea de amploare a investiției pe termen lung în evoluția societății prin cultură. Este, în fond, o investiție în educația și în profesionalismul generațiilor următoare, cu toate beneficiile de calitate a vieții, de bunăstare și, de asemenea, materiale, pe care le generează doar un mediu social stabil din punct de vedere cultural și educațional”.

Decizia PPC Energie de a deveni sponsor oficial al Teatrului Național din Timișoara propune o formulă de colaborare între cultură și economie, esențială în construcția socială, pe care Teatrul Național a experimentat-o în cadrul Anului Capitalei Europene a Culturii când jumătate din fondurile necesare prezenței actorului american John Malkovich, a orchestrei Academiei din Viena, conduse de dirijorul Martin Haselbock și a sopranelor Susanne Langbein și Chen Reiss, cu spectacolul The Infernal Comedy, în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, au fost asigurate prin sponsorizare, unul dintre sponsorii acestui eveniment susținând Teatrul Național întregul an 2023.

„Cu sprijinul PPC Energie, Teatrul Național va susține această schimbare majoră de mentalitate, ca exemplu de bune practici privind responsabilitatea asumată și împărtășită de mediul economic și  cel al Culturii”, mai spun reprezentanții Naționalului timișorean.

 

Print Friendly, PDF & Email