După ce s-a tot discutat în ultimele mandate de la Primărie despre construcţia măcar a unui nou pod peste Bega, realizarea efectivă a unui astfel de obiectiv ar putea începe anul viitor.
Trei poduri în plan
După o perioadă de aproximativ jumătate de secol în care la Timişoara nu s-a mai construit niciun pod peste Bega, anul viitor Primăria Timişoara ar putea demara realizarea unui astfel de elemente de infrastructură.
Primul pe lista de priorităţi este un pod care se va realiza în zona străzii Jiul (foto), pentru care există deja un studiu de fezabilitate terminat. Primăria va scoate la licitaţie proiectarea şi, dacă lucrurile decurg bine, şi fără contestaţii, execuţia efectivă ar putea începe în prima parte a anului viitor.
Una din variantele de construcţie a podului ar urma să coste peste două milioane de euro, iar cealaltă, aproximativ trei milioane de euro.
„O variantă e mai seacă, şi cealaltă e mai artistică. Nu o voi alege pe cea seacă, pot eventual să le resping pe amândouă, dacă nu îmi plac. Ţin neapărat ca varianta aleasă să şi arate bine. Din punct de vedere al benzilor de circulaţie, al pistelor de bicicletă şi al trotuarelor, totul a fost stabilit”, spune primarul Nicolae Robu.
Pe lângă podul de pe strada Jiul, Primăria mai are în plan construirea a trei poduri, la Solventul, Behela şi ILSA.
„Cu siguranţă, construcţia chiar şi a unui singur pod nou va ajuta la fluidizarea traficului. În partea de sud a oraşului, de exemplu, un astfel de pod este extrem de necesar mai ales în partea de sud a oraşului. Căile de comunicaţie sunt obturate pe porţiuni destul de mari de Canalul Bega, şi acest lucru se întâmplă, evident, în părţi aglomerate din oraş. De fapt, în momentul de faţă, care părţi din oraş nu sunt aglomerate?”, ne-a declarat comisarul-şef Nicolae Istrat, fost poliţist rutier.
Doar patru poduri în garanţie
Conducerea Primăriei a recunoscut că starea tehnică a unor poduri din Timişoara – majoritatea foarte vechi, cel mai nou, ieşit şi el din garanţie, Podul Muncii, datând din 1978 – nu este bună, raportată la trafic şi la standardele de siguranţă din domeniu.
Astfel, s-a atras atenţia asupra faptului că din podurile, pasarelele şi pasajele care se află în patrimoniul Municipalităţii, nici cele cinci poduri expertizate nu sunt cu documentaţiile la zi, ultimele evaluări fiind făcute în urmă cu câţiva ani. Un pod cu probleme este cel de la Gara de Nord, înspre bulevardul Tinereţii, unde există două linii de tramvai şi o semaforizare pe ambele părţi ale podului şi unde, din cauza stării lucrării, se produc vibraţii puternice la fiecare trecere a unui vehicul ceva mai greu.
O parte din podurile si pasarelele din Timisoara au fost reparate şi consolidate în intervalul 1995 – 2008, însă şi acestea trebuie expertizate din nou, din punct de vedere al siguranţei.
Podurile intens circulate din Timişoara au fost construite de firme străine, de regulă austriece, în perioada în care nu se făcea rabat de la calitate la acest gen de construcţii. Astfel, s-a vorbit foarte mult despre faptul că, în urmă cu mai mult de zece ani, Primăria Timişoara a primit o înştiinţare de la o firmă austriacă, urmaşă a companiei care construise poduri în Timişoara la început de secol trecut, înştiinţare în care se preciza că au ajuns la termenul de “expirare” Podurile Traian, Mihai Viteazul, Dacilor şi Decebal, la construirea cărora a contribuit respectiva companie.
Ultimele comentarii