PNL Timiş: „Existau bănuieli că domnul deputat Simonis știe ce vorbește când se discută despre sistem mafiot, a venit și confirmarea”

PNL Timiş îl ironizează pe deputatul PSD Alfred Simonis, menţionând că acesta îşiu arată competenţa în domeniul lumii interlope, după ce a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook în care îl atacă pe vicepreşedintele al Consiliului Judeţean Timiş şi al PNL Timiş, Alexandru Proteasa: „Am proprietatea termenilor, iar când vorbesc despre un sistem mafiot știu exact despre ce e vorba”.

 

„Astăzi pozează în victimă, dar de 20 de ani patronează sistemul mafiei imobiliare din Moșnița Nouă. Pe numele lui Alexandru Proteasa, un individ care a ajuns vicepreședinte al Consiliului Judeţean Timiș și care confundă bugetul instituției pe care o conduce cu conturile grase ale familiei sale. Am proprietatea termenilor, iar când vorbesc despre un sistem mafiot știu exact despre ce este vorba. Iar cum știu eu, la fel știe și Proteasa, însă el trebuie să acopere sistemul din care face parte. Afaceri dubioase din bani publici sunt cercetate de instituții ale statului, iar asta îl neliniștește teribil pentru că există suspiciuni clare referitoare la un mare jaf și pentru a acoperi cumva hoția, astăzi ne arată că e victimă. Se vorbește despre sume de bani și materiale de construcții evaporate de la CJT și apărute miraculos pe șantierele familiei sale. Se adună nori negri deasupra Moșniței și Consiliului Judeţean, domnule Proteasa!”, a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook deputatul PSD Alfred Simonis.

Alfred Simonis. Foto: Constantin Duma

În replică, PNL Timiş transmie că„existau bănuieli că domnul deputat știe ce vorbește când se discută despre sistem mafiot, despre golănii și furturi sau despre combinații și escrocherii. Iată că astăzi a venit și confirmarea, chiar din gura specialistului”.

Alin Nica. Foto: PNL Timiş

Președintele PNL, Alin Nica, declară şi el că „PSD-iștii se tot chinuie să lanseze petarde politice și să arunce cu noroi în toți cei care consideră ei că le stau în cale. Probabil e și asta o treabă atunci când nu ai de lucru sau când nu te pricepi la lucrurile pe care trebuie să le faci. Îi înjuri, îi ameninți, îi șantajezi pe cei care lucrează și le faci plângeri pe la toate instituțiile statului. Simonis și gașca pozează în persoane preocupate de justiție, dar nu fac altceva decât să arunce perdele de fum în jurul lor, tocmai pentru a masca lipsa de activitate și incompetența crasă în care se scaldă.”

Alexandru Proteasa. Foto: CJ Timiş

La rândul său, Alexandru Proteasa, vicepreședinte al PNL Timiș, spune că nu are nicio problemă în privința averii sale: „Așa cum muncesc acum, cinstit și corect, în slujba comunității, așa am făcut-o și când am activat în mediul privat. Tot ce am făcut am făcut prin muncă cinstită, cu efort, dar și cu inteligență. Din păcate, nu pot spune aceleași lucruri despre deputatul Simonis. Din ce am citit prin presă, ar avea probleme serioase atunci când vine vorba să își justifice averea. Dar eu nu sunt procuror și nu am de gând să cer formarea unei comisii sau a unui tribunal al poporului PSD-ist care să cerceteze averea familiei Simonis. Dacă ceva e suspect, există instituții ale statului care pot face verificări. Până atunci însă, mă aștept ca deputatul ales pe listele PSD în Timiș să facă ceva util pentru județul în care trăiește. Asta dacă mai trăiește pe aici pentru că lumea spune că ar sta mai mult prin sectorul 2, București.”

Print Friendly, PDF & Email