PNL, acuzat că nu a votat pentru legea votului prin corespondenţă

Vot electronic 2Parlamentarii PNL fac uz de o retorică politică primejdioasă atunci când anunţă că vor sancţiona Guvernul Ponta pentru faptul că nu a făcut nimic pentru ca legea votului prin corespondenţă să existe, este de părere preşedintele PMP, Eugen Tomac.

 

Votul prin corespondenţă, o datorie urgentă a clasei politice faţă de românii din diaspora

Preşedintele PMP Timiş, Roxana Iliescu, anunţă că PMP a organizat zilele trecute, la Parlament, o dezbatere privind imperativul introducerii votului prin corespondenţă, ca datorie a actualei clase politice faţă de toţi românii, şi în special faţă de cei din diaspora.

Roxana Iliescu PMPEvenimentul, la care au participat numeroase personalităţi ale vieţii politice şi academice din România, specialişti în legislaţie electorală, dar şi lideri ai comunităţilor româneşti din numeroase state europene şi din Statele Unite ale Americii– care au intervenit, prin intermediul Skype, în cursul dezbaterilor –, a fost menit să îi atenţioneze pe reprezentanţii clasei politice din România asupra imperativului pe care îl reprezintă identificarea de urgenţă a unor soluţii viabile care să le permită să îşi exercite dreptul la vot garantat de Constituţie.

Semnalul dat de votul din 16 noiembrie ar fi şi acesta, că românii din străinătate vor să voteze, că le pasă de ţara lor. Românii din SUA, Italia, Spania, Germania, Belgia, Austria, Portugalia, Irlanda sau Marea Britanie au cerut hotărât introducerea votului prin corespondenţă. Pentru cei peste 3,5 milioane de români care lucrează sau locuiesc în străinătate ar fi cea mai mare dezamăgire dacă actuala clasă politică le refuză această doleanţă, acest drept”, este menţionat în comunicatul transmis de reprezentanţii PMP Timiş.

În documentul citat se precizează şi că imperativul adoptării unei soluţii este justificat, printre altele, şi de actualele condiţii care îi determină pe din ce în ce mai mulţi cetăţeni români să aleagă calea exilului, pentru a-şi asigura un trai decent pentru ei şi pentru familiile lor, dar care, deşi aflaţi departe, sunt preocupaţi în continuare de destinul României. „Distanţele mari, coroborate cu numărul în creştere al cetăţenilor români care aleg să plece peste hotare, precum şi efortul acestora de a rămâne conectaţi şi de a se implica în viaţa politică românească, impune adoptarea unor măsuri legislative pentru asigurarea dreptului constituţional la vot pentru fiecare român”, relevă reprezentanţii PMP.

Aceştia subliniază că votul electronic şi votul prin corespondenţă reprezintă metode implementate deja în multe state, dovedindu-şi utilitatea şi eficienţa. „Legea privind votul prin corespondenţă, dar şi legea votului electronic doresc să umple tocmai acest vid legislativ, oferind românilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate o alternativă sigură şi accesibilă de a-şi exprima opţiunea de vot”, mai precizează reprezentanţii PMP.

Un proiect anterior al PMP, respins de o majoritate covârşitoare PNL -PDL

În pofida problemelor întâmpinate în organizarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, care au probat incapacitatea autorităţilor române de a organiza eficient activitatea din secţiile de votare – context în care mii de cetăţeni români din diaspora nu şi-au putut exercita dreptul constituţional la vot, după ce au aşteptat ore în şir la coadă, în stradă, în condiţii meteo vitrege – majoritatea reprezentanţilor clasei politice din România se arată dezinteresaţi să adopte o soluţie pentru această problemă.

Mai mult, relevă reprezentanţii PMP, PNL şi PSD, atunci când au avut ocazia să voteze pentru votul prin corespondenţă, nu au făcut-o. Proiectul care aparţinea PMP a fost respins de Camera Deputaţilor, în data de 9 decembrie 2014, cu 203 voturi, înregistrându-se 84 de abţineri şi doar 8 voturi favorabile acestuia.

„După respingerea proiectului de lege, acesta a fost îmbunătăţit, PMP cerând sprijin de la toţi parlamentarii ca să i se alature în calitate de co-iniţiatori, însă nu s-a primit niciun răspuns”, mai este menţionat în comunicatul PMP.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac: „PNL nu a votat pentru legea votului prin corespondenţă”

Eugen Tomac portretReferindu-se la lipsa de preocupare a reprezentanţilor actualei clasei politice pentru adoptarea unui proiect de lege care să permită exercitarea votului electronic şi prin corespondenţă, iniţiatorul proiectului respins în decembrie, în Camera Deputaţilor, actualul preşedinte PMP, Eugen Tomac, a catalogat drept retorică ieftină actuala poziţie formală exprimată de reprezentanţii PNL. Despre care Eugen Tomac aminteşte că, la momentul la care s-a supus la vot proiectul legii votului prin corespondenţă, au votat, la fel ca şi reprezentanţii PSD, împotriva acestuia. „Observ cu câtă seninatate vine astăzi PNL-ul şi spune «vom sancţiona Guvernul Ponta că nu a făcut nimic pentru ca legea votului prin corespondenţă să existe astăzi». Nimic mai fals. Voturile pot fi văzute şi pe site-urile Camerei Deputaţilor. PNL nu a votat pentru legea votului prin corespondenţă. A veni azi şi a spune că depun o moţiune împotriva Guvernului Ponta pe această temă, mi se pare o chestiune care ţine de sfidarea realităţii. Pe această temă s-au înţeles să o îngroape pentru că ceea ce se încearcă acum este un joc extrem de periculos. Dacă cele două mari partide aveau în mod real interesul ca votul prin corespondenţă să devină lege nu intrau în această retorică ieftină a dezbaterii politice şi se aşezau la aceeaşi masă”, mai spune Eugen Tomac.

Cristian Diaconescu portret latPotrivit aprecierii reprezentanţilor PMP, unul dintre aspectele acestui joc politic pe care Eugen Tomac l-a catalogat a fi unul extrem de periculos ţine de miza pe care o reprezintă poziţionarea faţă de acest proiect a reprezentanţilor UDMR, pe sprijinul cărora PNL contează pentru moţiunea de cenzură. Dar care, afirmă reprezentanţii PMP, ar avea cel mai mult de pierdut în eventualitatea adoptării legii votului prin corespondenţă. „Cei care ar avea cel mai mult de pierdut prin implementarea votului prin corespondenţă sunt cei de la UDMR. Ironia face ca tocmai pe susţinerea lor speră să se bazeze PNL pentru moţiunea de cenzură pe tema votului prin corespondenţă. De aici rezulta seriozitatea cu care este tratat acest subiect”, este menţionat în comunicatul PMP.

Referindu-se la votul prin corespondenţă şi la posibilităţile de punere în practică a unei astfel de alternative la sistemul de vot actual, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a opinat că actualul cadru ar permite operaţionalizarea proiectului: „Votul prin corespondenţă se poate operaţionaliza din punct de vedere tehnic, astăzi, când vorbim. Există toate condiţiile tehnice şi suficientă sofisticare, mă rog, legislativă dacă o căutăm acolo unde trebuie, pentru a face votul prin corespondenţă”.

Poziţie defavorabilă a actualei majorităţi politice în ce priveşte adoptarea legii votului prin corespondenţă

parlament2Proiectul votului prin corespondenţă dezbătut în Parlament la începutul lunii decembrie 2014 a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propunea introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.

Comisia de administraţie şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care a fost for decizional pentru acest proiect, au apreciat, însă, că acest sistem de vot ar prezenta numeroase vulnerabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa procesului de votare.

În plus, cu doar câteva zile după încheierea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, care a relevat incapacitatea autorităţilor române de a organiza eficient procesul de votare în secţiile din diaspora, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că prioritară pentru Parlamentul României este adoptarea unei legi referitoare la alegerile locale şi parlamentare din 2016, în vreme ce, a apreciat acesta, votul prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale ar reprezenta un subiect care trebuie discutat peste cinci ani.

Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României”, a declarat Valeriu Zgonea, citat de HotNews.

Nici parlamentarii de Timiş care reprezintă în acest moment formaţiunile politice aflate la putere nu s-au declarat favorabili adoptării, în perspectivă apropiată, a unei legi care să permită votul electronic sau prin corespondenţă.

Chestionaţi de TIMPOLIS cu privire la acest subiect, mulţi dintre parlamentarii de Timiş, care reprezintă actuala majoritate politică, au formulat opinii rezervate, evocând ceea ce, potrivit opiniei acestora, reprezintă vulnerabilităţile pe care variantele alternative de vot le-ar putea implica.

 

Citeşte şi:

Cum văd parlamentarii de Timiş introducerea votului electronic sau prin corespondenţă?

Print Friendly, PDF & Email