Piața Iosefin, redeschisă, dar în condiții speciale

Foto: Timișoara oraș european / Siky Marco

După ce o vânzătoare a fost depistată cu Covid-19, Piața Iosefin din Timișoara a fost redeschisă în această dimineață, după două zile în care s-au efectuat acțiuni de igienizare, anunță Radio Timișoara.

 

Directorul Societății Piețe S.A., Ionuț Nasleu, anunță că Piața Iosefin a fost deschisă după programul normal însă au fost luate mai multe măsuri de protecție. „Au fost dublate măsurile de pază la nivelul pieței, este dublat spațiul între mese/ între comercainti, intrările și ieșirile din piață se efectuează doar prin tunelul de dezinfectare, iar în interior este permis un numar de maximum 20 de persoane în același timp. De asemenea, având în vedere faptul că o comerciantă a fost depistată pozitiv cu Covid19, șeful de piață care a fost de serviciu în acea perioada s-a autoizolat la domiciliu”, spune, citat de Radio Timișoara, Ionuț Nasleu.

Acesta precizează că activitatea în piață a scăzut la jumătate, cu toate măsurile de protecție suplimentare.

Piața Iosefin a fost închisă sâmbătă, 25 aprilie, după ce una dintre vânzătoare și soțul ei au fost depistați cu Coronavirus și internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email