Peste 50 de afișe de film din anii 70’-80’, expuse în galeria Pygmalion

Moromeții, Trandafirul galben, Stop cadru la masă, Nea Mărin miliardar, Năpasta sau Angela merge mai departe. Sunt doar câteva dintre filmele românești care, la vremea primelor lor proiecții, au făcut săli pline în cinematografele din România. Afișele lor, expuse atunci în vitrinele de la cinematografele timișorene Capitol, Timiș, Victoria, Studio, Arta, Melodia, Parc, Unirea, Constructorul sau Dacia, ajung acum din nou în fața publicului timişorean.

 

Expoziția cuprinde peste 50 de afișe, reunite sub titlul Secvențe. Afişele fac parte din colecția privată a lui Marian Rădulescu, scriitor, traducător și critic de film.

„Pentru spectatorul de film al anului 2024, un afiș tipărit în România anilor ’70 – ’80 e doar o hârtie în format mai mare sau mai mic, mai mult sau mai puțin (de)colorată, mai mult sau mai puțin inspirată. Atunci când reclama nu avea niciun haz și adesea era o anti-reclamă, afișele ajunseseră o prezență relativ discretă și chiar dorită în cenușiul cotidian. Erau un prilej real de bucurie. Pentru că la televizor nu prea te uitai, internetul — desigur — nu apăruse, astfel că o imagine cu Omul Păianjen, Imperiul contraatacă sau Întâlnire de gradul trei te sincroniza cât de cât cu ceea ce se întâmpla (de obicei, înainte cu vreo doi-trei ani) pe ecranele din lumea mare. Iar chipurile «Nemuritorului» Sergiu, al lui Mărgelatu sau al «miliardarului» Nea Mărin îți garantau buna-dispoziție. Câteva zeci de afișe de la filme, ca un bricabrac sentimental, spun povestea unor timpuri în care cinemaul și afișul de cinema puteau să fie (și adesea erau) o fereastră spre nenumărate lumi posibile”, spune Marian Rădulescu

Colecția lui Marian Rădulescu este foarte mare, spune Andreea Medinschi, curator al expoziției. De aceea, „am decis ca acest prim demers (pentru că va fi cu siguranță și o dată viitoare) să cuprindă doar afișe ale filmelor românești din anii 70’ – 80’. Am ales să expunem deopotrivă afișe valoroase din punct de vedere estetic, afișe ale unor filme importante pentru istoria cinematografiei românești, dar și postere ale unor producții care au intrat definitiv în conștiința colectivă. Împreună cu colega mea, Dana Stancovici, am decis să aducem în fața publicului și o serie întreagă de alte exponate (cărți poștale și fotografii) care completează acest demers și care, cu siguranță, vor stârni nostalgia privitorilor.”

Deschiderea expoziției are loc miercuri, 10 iulie, de la ora 19. Aceasta va putea fi vizitată la galeria Pygmalion din Casa Artelor (Timişoara, strada Episcop Augustin Pacha nr. 8), până în 8 august. Orarul galeriei Pygmalion este de miercuri până duminică, de la ora 15 la ora 19.

Expoziția este îngrijită de Dana Stancovici și Andreea Medinschi. Organizator al evenimentului este Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, parteneri în organizarea evenimentului fiind Ceau Cinema! și Artplan.

Print Friendly, PDF & Email