În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 464 de noi cazuri de covid, cu aproape 100 mai multe decât în ziua precedentă, în acest interval de timp fiind făcute 4.100 de teste, anunţă Prefectura Timiş. S-au înregistrat şi nouă decese asociate covid. Dintre cei nou confirmaţi pozitiv 101 au sub 18 ani.
Cele 464 de persoane testate pozitiv, în ultimele 24 de ore, dintre care 12 sunt cadre medicale, sunt, mai mult de jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 287 de noi cazuri, cu aproape 100 mai multe decât în ziua anterioară, Lugoj – 32, Giroc – 19, Dumbrăviţa – 14, Dudeştii Noi şi Jimbolia – câte 8, Sânmihaiu Român – 6, Becicherecu Mic, Foeni, Recaş, Otelec, Sânandrei şi Satchinez – câte 4, Biled, Margina, Remetea Mare şi Şandra – câte 3, Cenei, Dumbrava, Ghilad, Ghiroda, Deta, Gătaia, Sânnicolau Mare, Pădureni, Parţa, Peciu Nou, Periam, Săcălaz, Tormac şi Victor Vlad Delamarina – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Bârna, Bethausen, Cărpiniş, Comloşu Mare, Dudeştii Vechi, Fibiş, Giarmata, Giera, Giulvăz, Gottlob, Iecea Mare, Jebel, Lenauheim, Lovrin, Maşloc, Moşniţa Nouă, Buziaş, Orţişoara, Pesac, Saravale, Teremia Mare, Topolovăţu Mare, Uivar, Valcani şi Variaş.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 284, la felş ca în ziua precedentă, la Terapie Intensivă fiind internaţi 38 de pacienţi, la fel ca în ziua anterioară. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat nouă decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.368.
Ultimele comentarii