În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost 173 de noi cazuri covid, număr rezultat în urma a doar 842 de teste covid, anunţă Prefectura Timiş.
Cele 173 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, aproape jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 81 de cazuri noi, Lugoj – 14, Giroc – 13, Dumbrăvița – 7, Făget – 6, Ciacova – 5, Jebel – 4, Recaș, Peciu Nou şi Remetea Mare şi Sânnicolau Mare – câte 3 cazuri, Denta, Dudeștii Noi, Moşniţa Nouă, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Satchinez şi Lovrin – câte 2 cazuri, iar câte un caz Deta, Banloc, Biled, Dudeștii Vechi, Foeni, Ghiroda, Lenauheim, Margina, Mașloc, Moravița, Pădureni, Periam, Racovița, Sânandrei, Sânpetru Mare, Tomnatic şi Variaş.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 395, dintre acestea 62 fiind la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat opt decese. De la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor a ajuns la 427.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 149 de persoane, iar 105 au intrat în izolare.
Ultimele comentarii