În prima zi a campaniei de vaccinare anti-covid, 265 de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara s-au imunizat. Niciuna dintre persoanele cărora le-a fost administrat vaccinul nu a avut reacții adverse.
“Câteva persoane au avut o ușoară durere la locul injectării și în rest nu am decelat nicio altă reacție adversă. Într-adevăr pot să apară minime reacții adverse, însemnând dureri musculare, dureri articulare, cefalee, migrene, reacții normale care pot să apară și la alte vaccinuri, de exemplu cum este vaccinul antigripal”, spune, potrivit Radio Timișoara, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, dr. Cristian Oancea.
Acesta precizează că vaccinul Pfizer BioNtech nu este contraindicat astmaticilor, ci doar persoanelor care au intrat în trecut în șoc anafilactic. „Eu m-am dat exemplu pentru că sunt o persoană plurialergică și am astm bronșic din copilărie. Plus că foarte mulți dintre colegii noștri sunt astmatici sau au comorbidități medicale cronice. Vreau să vă spun că acest vaccin nu este contraindicat la aceste patologii și, după cum vedeți, se poate face în deplină siguranță. Nu am am avut efecte adverse, nu am avut nici mialgii, nici altralgii, dureri musculare sau articulare, nu am avut probleme respiratorii. Vaccinul acesta nu este contraindicat decât persoanelor care au avut șoc anafilactic în trecut”, mai spune Cristian Oancea.
Acesta adaugă că nici în cazul cadrelor medicale care au patologii cardiovasculare și care iau anticoagulante nu au apărut reacții adverse.
Ultimele comentarii