Persoanele credincioase sunt mai puţin predispuse în a dezvolta depresie

CredinciosiPersoanele credincioase şi cele care au o latură spirituală mai dezvoltată au secţiuni “mai groase” de ţesut cerebral faţă de celelalte, iar cercetătorii de la Universitatea Columbia consideră că acest lucru ar putea fi motivul pentru care sunt ferite de riscul depresiei.

 

În timp ce studiul sugerea­ză o asociere între grosimea ţesutului cerebral şi spiritua­litate, nu se poate spune că aceste secţiuni mai groase de ţesut cerebral îi fac pe oameni să fie religioşi sau spirituali, ara­tă oamenii de ştiinţă, infor­mează dailymail.co.uk, sursă citată de Mediafax. S-ar putea sugera, totuşi, că faptul de a fi religios poate îmbunătăţi rezis­tenţa creierului în faţa depre­siei într-un mod fizic, mai spun oamenii de ştiinţă. „Convin­gerile şi stările noastre de spirit sunt reflec­ta­te în creier şi, cu ajutorul unor tehnici imagistice, putem înce­pe să vedem acest lucru”, de­clară Myrna Weissman, pro­fe­sor de psihiatrie şi epidemio­logie la Universitatea Colum­bia, unul dintre autorii studiu­lui. Aceasta mai spune că creie­rul este un organ extraordinar care nu doar controlează, dar este controlat de stările noas­tre de spirit.

Anterior, cercetătorii au descoperit că oamenii care spun că sunt religioşi sau spirituali prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta depresie. De ase­menea, cercetătorii de la Uni­versitatea Columbia au des­co­perit că persoanele cu un risc crescut de depresie au cortexul mai subţire în comparaţie cu cei cu un risc scăzut de a dez­volta această tulburare.

Pentru acest studiu, cer­cetătorii au intervievat 103 a­dulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, privind importanţa religiei şi spiritualităţii şi frec­venţa cu care au participat la servicii religioase în ultimii cinci ani. Totodată, oamenii de ştiinţă au scanat creierul parti­cipanţilor, pentru a vedea cât de gros este cortexul lor. Toţi par­ticipanţii au fost copii sau ne­poţi ai unor persoane care au participat la un studiu anterior despre depresie. În unele ca­zuri, exista o istorie familială în ceea ce priveşte depresia, aşa că despre aceştia s-a crezut că riscul de a dezvolta această tulburare este mai mare. Alţii, fără istorie familială, au servit ca grup de comparaţie.

Cercetătorii au descoperit că importanţa religiei sau spiri­tualităţii pentru un individ – dar nu mersul la biserică – este asociată cu un cortex mai gros.

Echipa de cercetători a re­a­lizat mai multe teste ima­gistice ale creierelor partici­panţilor, pentru a vedea dacă dimensiunea cortexului se schimbă în funcţie de nivelul lor de spiritualitate.

Acest studiu arată că ar putea exista şi alte zone la ni­vel cerebral care să aibă legă­tură cu religia sau spiritualita­tea, sunt de părere oamenii de ştiinţă. De asemenea, există posibilitatea ca spiritualitatea să fie un indicator pentru alt­ce­­va, de exemplu, pentru sta­tutul socio-economic.

Print Friendly, PDF & Email