Percheziţii ale procurorilor DNA la ADR Vest, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

Reprezentanţii ADR Vest spun că nu sunt vizate persoane din cadrul acestei instituţii

DNA siglaProcurorii DNA fac percheziţii, în această dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, cu sediul în Timişoara.

 

ADR Vest: „Sunt vizate doar documente”

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene, iar percheziţii au loc atât în Capitală, cât şi în mai multe judeţe ale ţării.

La Timişoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Astfel, procurorii DNA şi jandarmii au descins la ADR Vest, dar şi la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.

Reprezentnaţii ADR Vest spun, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că scopul vizitei procurorilor anticorupţie a fost acela de a verifica documentele din dosarele depuse de beneficiari în vederea obținerii finanțării europene prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013. Program preluat de către ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013 în luna martie a anului 2013.

Menționam că nu a fost vizată de către reprezentanții DNA nici ADR Vest, și nu au fost vizate nici persoane din cadrul ADR Vest, ci doar documente din cadrul proiectelor depuse de către beneficiari. În acest sens, angajații ADR Vest au pus la dispoziția reprezentanților DNA toate documentele care au fost solicitate”, spune Oana Minescu, specialist Relaţii Publice în cadrul ADR Vest.

DNA arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013. În acest dosar, procurorii fac 23 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Timiş, Caraş-Severin şi Teleorman, din care patru la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare, citate de Mediafax, spune că cele patru instituţii unde au loc percheziţi sunt Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM-POSCCE) şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

Eugen Teodorovici: „Aştept să aflu despre ce e vorba”

Eugen Teodorovici Foto EconomicaMinistrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, confirmă că echipe ale DNA sunt la sediul instituţiei, spunând că aşteaptă să afle ce proiecte sunt vizate şi că la ultima verificare a procurorilor a fost vorba despre documente false depuse la dosar de cei care au solicitat finanţare europeană. „La ultima verificare a DNA pe astfel de proiecte a fost vorba de documente aduse în fals de către cei care încercau să primească fonduri europene, în special legate de partea de calitate, documente false cu care ei se prezentau la structurile care gestionau fondurile europene pentru a obţine proiecte cu fianţare europeană. Într-un final s-a dovedit că ei nu puteau să obţină, s-au respins acele solicitări, dar au folosit documentele false atunci când au dorit să obţină fonduri europene. Atunci a fost acea speţă. În legătură cu ce se întâmplă astăzi nu pot să vă spun pentru că încă nu ştiu exact proiectele verificate şi speţele respective. Vin cu documente false, ştiind că nu poţi să ai datorii la stat atunci când aplici pentru fonduri europene şi probabil că asta este o încercare de a înşela structurile europene şi a obţine fonduri europene”, a afirmat, citat de Mediafax, Eugen Teodorovici.

Ministrul a precizat că deocamdată nu are informaţii că ar fi vizaţi angajaţi din minister, dar în cazul în care va exista această situaţie, de a fi puşi sub acuzare angajaţi, aceştia vor fi suspendaţi din funcţii, conform procedurilor. „Nimeni nu este mai presus de lege, cine greşeşte trebuie să plătească. Este o chestiune clară privind fondurile europene”, a adăugat Eugen Teodorovici.

Print Friendly, PDF & Email